ISU Ialomița despre pregătirea pentru sezonul rece la nivelul județului
Ne este familiar deja faptul că așezarea geografică și caracteristile climaterice specifice județului Ialomița conduc în fiecare an la manifestări severe ale iernii, caracterizate de ger, căderi abundente de zăpadă și viscole care pot dura de la câteva ore până la câteva zile.
Pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” Ialomița, ca structură de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, provocarea este tot mai mare de la an la an, întrucât manifestările vremii sunt tot mai violente, iar preocupările și activitățile oamenilor tot mai diverse și mai solicitante. De aceea, pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor implicaţi, începând cu luna octombrie 2017, la nivelul autorităților județene și locale din Ialomița, au fost luate anumite măsuri pentru prevenirea efectelor negative ale situațiilor de urgență specifice sezonului rece 2017-2018.
Astfel, din ordinul Prefectului județului Ialomița, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit și a pus la punct o serie de activități care au fost deja întreprinse, premergător episoadelor declanșatoare de situații de urgență, dar și o serie de acțiuni ce se vor derula pe măsură ce vremea devine ostilă, precum și după ce pericolele vor trece.
Experiența anilor anteriori, când ne-am confruntat cu blocaje ale traficului rutier, în special pe drumurile comunale administrate de consiliile locale, precum și cu întreruperea sistemelor de comunicare și a alimentării cu energie electrică, a determinat autoritățile să organizeze cinci întâlniri cu președinții comitetelor locale pentru situații de urgență, conduse de Prefectul județului și în care, împreună cu conducerea Consiliului Județean Ialomița, cu M.A.I., dar și cu reprezentanții Serviciilor de Drumuri Județene și Naționale, ai Enel Distribuție Dobrogea și ai societăților prestatoare de servicii de deszăpezire pe drumurile naționale și județene, s-au dezbătut și s-au întocmit situații punctuale pe următoarele teme: modul cum autoritățile locale își asigură mijloacele pentru activitatea de deszăpezire (cu forțe proprii sau pe baza unor contracte încheiate pe plan local): toate consiliile locale se bazează în lupta cu capriciile iernii pe membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență, pe mijloace de intervenție achiziționate pe plan local (tractoare, autogredere, buldoexcavatoare, wole, freze etc.), 24 de localități având încheiate și contracte de prestări servicii în domeniu. De asemenea, aproape toate primăriile au asigurat până la această dată peste 2.000 de tone de stocuri de materiale antiderapante (nisip, sare).
De asemenea, s-a urmărit modul de asigurare a locurilor de cazare și hrană pentru persoanele rămase înzăpezite pe teritoriul localităților: persoanele care nu vor mai putea înainta în trafic din cauza vremii și a depunerilor de zăpadă, polei, etc., vor putea fi cazate în spații cu destinație de adăposturi, constituite în special în unitățile de învățământ, sălile de sport, căminele culturale ori sediile primăriilor, unde li se va asigura încălzire și hrană. Punctele nevralgice de pe drumurile comunale și orășenești, dar și din viața socio-administrativă ale localităților sunt cunoscute de către președinții comitetelor locale pentru situații de urgență, care s-au angajat ca, și anul acesta, să conlucreze cu forțele de intervenție pentru salvarea și protejarea vieții și a bunurilor.
Colonel Mihai Marian, șeful Centrului Operațional din cadrul ISU Ialomița, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută, că, după aceste instruiri, au mers și în bazele constituite unde au fost verificate tehnica de intervenție, referitor la starea lor de funcționare, dar și în ceea ce privește asigurarea stocurilor. Activitățile planificate de organizare și pregătire sunt în proporție de 95% realizate. Astfel că, la 1 decembrie, când calendaristic intrăm în iarnă, putem spune că suntem pregătiți. Dar teoria este teorie, iar practica ne omoară… Majoritatea spețelor care au avut un grad de complexitate mai ridicat nu au fost cauzate de problemele organizatorice, ci de nevoile punctuale ale cetățenilor în anumite momente, când chiar trebuiau să rămână la domiciliu. Fapt pentru care alocarea de resurse s-a făcut punctual. Dar având în vedere faptul că în anii anteriori am avut foarte multe perioade cu cod portocaliu și chiar roșu, iar schimbările climatice și-au pus amprenta și pe județul nostru, consumul de resurse a fost mai mare. Anul acesta suntem pregătiți să facem tot ce este omenește posibil, să alocăm resursele necesare pentru o gestiune responsabilă a situațiilor de urgență specifice sezonului rece și să ne facem datoria pentru care am fost investiți și pentru care instituția noastră a fost creată”.
Așadar, din ordinul Prefectului, un colectiv de control format din reprezentanți ai Prefecturii, I.S.U. Ialomița și I.P.J. Ialomița, au desfășurat acțiuni de verificare la toate bazele subunităților de drumuri naționale din județ, aparținând Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri Constanța și București, precum și la sediul societății desemnate de către Consiliul Județean Ialomița pentru deszăpezirea la nivelul județului. În notele de constatare ce s-au întocmit la fiecare bază, a fost evidențiat stadiul dotării cu utilaje, material antiderapant și carburant. De asemenea, în toate unitățile în care a fost posibil, s-a procedat la pornirea utilajelor și efectuarea unor manevre specifice în vederea verificării stării tehnice a acestora.
Pentru deservirea drumurilor naționale ce străbat județul Ialomița, situația în teren se prezintă astfel:
Secția de Drumuri Naționale Slobozia – se va folosi pe parcursul sezonului rece de 21 de utilaje (14 proprii și 7 închiriate),
Secția de Drumuri Naționale București Nord – District Urziceni – va dispune de 14 utilaje + 1 stație clorură calciu (4 proprii și 11 închiriate);
Secția de Drumuri Naționale București Nord – District Sinești – 14 utilaje (1 propriu și 11 închiriate),
iar operatorul economic cu care este încheiat contract de către Consiliul Județean Ialomița pentru deszăpezirea pe drumurile județene: 18 utilaje (15 proprii și 3 închiriate)
La data verificării, bazele sunt dotate cu peste 4.300 de tone de materiale antiderapante (nisip și sare), necesarul de carburant este asigurat pentru tot sezonul de iarnă 2017-2018, se lucrează la montarea parazăpezilor necesari pe drumurile naționale și se intervine pentru toaletarea și tăierea copacilor uscați și brusturilor aflați în vecinătatea drumurilor, pentru evitarea acumulării de zăpadă pe acestea.
Ca în fiecare an, atunci când situația meteorologică o va impune, sub conducerea Prefectului Județului Ialomița, se va activa Comandamentul de iarnă, în cadrul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervențiilor, care va funcționa permanent pentru asigurarea colaborării și sprijinului reciproc în gestionarea situațiilor de urgență și a situației operative, care știm cu toții, în acea perioadă, este într-o continuă dinamică.
„În anii precedenți, pe timpul căderilor masive de zăpadă, deplasările echipajelor de salvare către toate evenimentele au fost îngreunate și întârziate de viscolul puternic, preluarea cazurilor medicale și rezolvarea situațiilor de urgență fiind posibilă doar cu ajutorul utilajelor de deszăpezire. De aceea, încă de pe acum, facem apel la populație, la conștiința fiecăruia, de a nu se aventura în situaţii extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor implicaţi – victime şi salvatori deopotrivă.
Astfel, este necesar ca persoanele aflate în zonele vizate de avertizările meteorologice să respecte întocmai indicaţiile personalului ce acţionează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase. Cu această ocazie, reamintim cetățenilor câteva măsuri de protecție ce trebuie adoptate pe timpul temperaturilor extreme: informați-vă cu privire la starea vremii, mâncaţi regulat şi beţi lichide, dar evitaţi cofeina și alcoolul, participați activ alături de forțele specializate la acțiunile întreprinse pentru normalizarea situației în cazul căderilor masive de precipitații sub formă de zăpadă, prin înlăturarea nămeților din zonele gospodăriilor individuale, dar și la acțiunile de deblocare a ulițelor, străzilor și altor elemente de infrastructură care asigură accesul către comunități.
Totuși, evitaţi să vă extenuaţi când curăţaţi zăpada de pe trotuar. Efortul fizic în condiţii de frig extrem poate cauza un atac de inimă. Înainte de a ieşi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire; fiţi atenți la semnele de îngheţ. Acestea includ pierderea simţurilor şi culoarea albă a vârfurilor degetelor, urechilor şi nasului. Dacă observaţi astfel de simptome, solicitaţi ajutor medical; fiţi atenți la semnele de hipotermie. Acestea includ frisoane incontrolabile, pierderea memoriei, dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă şi epuizare aparentă; economisiţi combustibilul pentru încălzit, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere, utilizaţi autoturismul, numai dacă este absolut necesar. Dacă trebuie să conduceţi, luaţi următoarele măsuri: circulaţi doar ziua, niciodată singur, şi anunţaţi cunoştinţele despre programul dumneavoastră; folosiţi drumuri principale; evitaţi drumurile secundare considerate scurtături;
dacă un viscol vă surprinde în maşină, luaţi următoarele măsuri:
– trageţi pe dreapta. Porniţi luminile de avarie şi agăţaţi o cârpă pe antena radio ori la geam; – rămâneţi în autoturism până ce forţele de salvare vin să vă salveze. Nu ieşiţi dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi. Fiţi atent: distanţele sunt distorsionate de zăpada viscolită. O clădire poate părea aproape, dar poate fi prea departe pentru a merge prin nămeţii mari de zăpadă, – porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior.
Când motorul funcţionează, deschideţi uşor o fereastră pentru ventilaţie. Acesta vă va proteja împotriva inhalării monoxidului de carbon. Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament, – mişcaţi-vă pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea, – nu adormiţi. O persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare, – beţi lichide pentru evitarea deshidratării, – aveţi grijă să nu consumaţi bateria. Bateria este necesară la menţinerea în funcţiune a luminilor, căldurii şi radioului, – porniţi lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să vă observe, – dacă viscolul a încetat, şi este absolut necesar, părăsiţi maşina şi continuaţi drumul pe jos.
Înaintea declanșării fenomenelor meteorologice periculoase, cetăţenii îşi vor asigura următoarele materiale:
sare şi nisip pentru topirea gheţii şi îmbunătăţirea aderenţei pe căile circulabile; unelte de îndepărtare a zăpezii; combustibil de încălzire în cantitate suficientă, în cazul în care vă asiguraţi încălzirea în sistem propriu.
Izolaţi-vă termic locuinţa şi protejaţi-vă locuinţa cu jaluzele exterioare; un stoc de hrană și apă atât pentru membrii familiei cât și pentru animale, care să vă fie de ajuns pentru toată perioada prognozată cu vreme severă;
acumulatorul şi sistemul de aprindere ale autoturismului trebuie să fie în stare foarte bună, iar bornele bateriei curăţate;
asiguraţi-vă antigel corespunzător în mașină pentru a evita îngheţarea;
asiguraţi-vă că sistemul de încălzire şi dezgheţare al vehiculului funcţionează eficient;
verificaţi sistemul de acţionare al ştergătoarelor de parbriz;
asiguraţi lichid de curăţare pentru temperaturi scăzute;
verificaţi funcţionarea farurilor şi a luminilor de avarie;
verificaţi nivelul şi densitatea uleiului. Uleiurile grele coagulează mai mult la temperaturi joase şi nu sunt la fel de lubrifiante; dotaţi-vă cu lanţuri antiderapante și cauciucuri de iarnă.
„Siguranța și salvarea oamenilor sunt motoarele care acționează toate resursele umane și materiale aflate la dispoziția tuturor structurilor locale și județene, ce vor lucra și anul acesta la foc continuu pentru a face față noilor provocări”, a mai precizat Marian Mihai.
Câteva articole vechi și înghețate:
Deszăpezire Colelia, Ialomița. VIDEO & FOTO
Autoritățile din Ialomița au văzut codul roșu în fața ochilor. GALERIE FOTO
Peisaj de vis în Ialomița. FOTO & VIDEO