Fără permis de conducere + 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat = accident
Ieri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Miloșești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Astfel, polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în timp ce un bărbat de 33 de ani, din comuna Reviga, conducea un autoturism pe raza localității Miloșești, a pierdut controlul direcției de deplasare și a părărsit parteacarosabilă, intrând în impact cu un copac.
Din accident a rezultat avarierea autoturismului în cauză.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta din urmă nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.
Consumul de alcool reprezintă una dintre cauzele frecvente de conturbare a capacităţii de conducere. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit încălcări ale normelor de circulaţie, respectiv conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală.
Pentru toţi cei care sunt tentaţi să conducă autovehicule, deşi nu posedă cunoştinţe elementare privind regulile de circulaţie şi nu conştientizează riscul pe care îl reprezintă pentru ceilalţi participanţi la trafic, reamintim că această faptă constituie infracţiune şi sunt în pericol de a plăti cu libertatea!