Plastica mică realizată de Silviu Ioan Soare reuneşte lucrări de ceramică sculpturală şi papier mấché, în care artistul a căutat să diversifice forma de expresie şi să jongleze cu posibilităţile volumului, într-o arie de interpretare de la monolit la nud, de la reprezentări abstracte la moduli, de la portret la evocarea unor alegorii religioase, care să indice un anumit mesaj simbolic, sugerat în tridimensional.

Corpul feminin, mai bine zis torsul, este văzut ca un reflex al purităţii şi frumuseţii. Această temă este un pretext pentru artistul care cercetează posibilităţile plastice ale liniei şi materialului, poliaxialitatea şi raccourciurile. Păstrând o viziune care are în vedere linia figurativului, aşa cum observăm în compoziţia „Aedon”, apropiată de estetica sculptorilor din Antichitatea clasică, artistul nu devine preocupat numai de detaliul drapajului, lasând materialul să pară că flutură în bătaia vântului, ci şi de  atmosfera generală a lucrării pentru care a găsit o modalitatea de prezentare adecvată punerii în evidenţă a fragmentului anatomic, prin suspendarea lui pe soclu cu ajutorul unei tije metalice. Arderea în cuptor cu lemne a fost folosită nu numai în această lucrare, ci şi pentru compoziţia „După-amiaza”,  un tors în care elemente ale trupului femeii sunt aşezate în cadrele unor unghiuri alternând cu rotungimi ale formei. Ca material dominant, Silviu Soare foloseşte gresia, regăsită în seria de himere, interpretări suprarealiste ale unor fantasme ivite din visele sale şi din încercările de descoperire ale materialului.

Din punct de vedere tehnic, cea mai complexă lucrare din expoziţie, este „Adam”. Multiplele arderi, creând efecte de picturalitate pe suprafaţa sculpturii, au fost combinate cu experimente de expresie, iar modelarea la mână, a permis o alternare a plinului cu golul, a unor sinuozităţi cu suprafeţe circulare şi netede, până în punctul de echilibrare deplină a compoziţiei.

Spectaculoasă este „Hanukiya”, un omagiu adus de artist celor opt zile ale sărbătorii evreieşti Hanuka. Lucrarea arsă în cuptor electric, este o menoră cu nouă braţe, componenta centrală, numită shamash, fiind folosită pentru lumânarea care le aprinde pe celelate opt. Silviu Ioan Soare interprezează în notă personală acest simbol ebraic, reprezentându-l în dimensiuni mai elaborate, astfel încât să poată fi aşezat într-un spaţiu generos.

În ceea ce priveşte redarea ideii de frumuseţe feminină, seria de lucrări „Carolina şi alte eternităţi”, relevă consecinţa ludică a expresiilor ivite din alăturarea liniilor unduioase şi a volumelor rotunde, specifice modelului. Construite din papier mâché, asupra acestor sculpturi planează un erotism care nu are nimic lasciv, din contră, armonia, staticul şi senzaţia de pictural a suprafeţei, se află în zona de preponderenţă a graţiei, a sintezei şi sugestiei plastice.

Eternul feminin este evocat de Victor Grigore în toate lucrările sale de până acum, indiferent dacă este vorba de acuarelă, desen, pastel sau pictură în ulei. Oricare ar fi tehnica încercată, artistul găseşte motive de a specula griurile colorate şi neutre, evidenţiind capacitatea lor de a împrumuta tonul elementelor din jur, fie că se rezumă la pasta aşezată în straturi suprapuse, fie că analizează în transparenţe delicate de apă ori în consistenţa onctuoasă a cretei, atitudini şi psihologii. Portretul şi nudul constituie cele două subiecte care sunt constante în reprezentările sale, nota sugestivă a unui gest sau a unei trăiri completând partea de plasticitate, aflată de fiecare dată în zona picturalului.

În crochiuri, Victor Grigore surprinde în trăsături rapide şi succinte liniile corpului uman, observând particularităţile formelor şi conturând proporţii, segmente anatomice specifice modelului, după cum se opreşte şi asupra caracteristicilor faciale definitorii pentru chipul reprezentat. Abordând portretul cu aceeaşi dezinvoltură şi siguranţă a execuţiei, străbătută de diverse emoţii şi comportamente citite în starea de visare, de bucurie sau de aşteptare, artistul lasă loc unui spaţiu amplu de intepretări ale  comportamentelor interioare feminine, atât în desen, cât şi în acuarelă. Pigmentul pastelului, permiţând o bogată descriere vizuală a temei, o expresivitate relaţionată cu alternanţa, asonanţa, armonia şi unitatea de ansamblu a imaginii, îi permite artistului să vibreze cromatica prin modelarea unei scrieri pe care o alătură petelor de culoare. Mai evidentă în tehnica uleiului, explorarea proporţiilor corpului şi a diferitelor stări în care elementele şi nuanţele se înlănţuie, rămânând într-un registru de evocare apropiat de dimensiunea poeticului, diversifică analiza cromatică a lucrărilor, lăsând sinteza să se observe la nivel compoziţional.

Ocolind partea provocatoare a imaginii şi fiind departe de latura erotică, dar păstrând o apropiere de senzualitatea nedisimulată a formelor feminine, Victor Grigore schimbă registrul plasticităţii când se ocupă de relaţia dintre ecleraje şi umbre, aşezate pe planurile moi şi rotunde ale trupurilor şi evidenţiind latura descriptivă a tonalităţilor, eul liric, sentimentul de admiraţie faţă de o creaţie biologică evocată de-a lungul timpului de mai toate epocile artistice. Maniera senzuală, cu forme conturate incisiv, o remarcăm în acuarele, lucrate în tehnica umed pe uscat, în straturi transparente şi glasiuri, care lasă lumina să cadă aproape în mod natural asupra chipului şi nudului, deopotrivă. În ipostaze pe care le vedem la modelele din şcolile de artă, personajele stau ghemuite, sunt redate din trei sferturi sau din spate, raccourciurile lăsând la vedere aptitudinile de desenator ale lui Victor Grigore, pentru care, şi în acest caz, preocuparea estetică este statornicită de potenţele culorii.

Ana Amelia Dincă, critic de artă