5 metode de relaxare pentru mămicile ocupate
Venirea pe lume a copilului tău este cel mai prețios lucru care ți s-a întâmplat vreodată și ești foarte fericită, însă simți cum stresul și oboseala te copleșesc?
Nu te îngrijora, este normal să te confrunți cu această avalanșă de sentimente. Creșterea și îngrijirea unui bebeluș nu sunt lucruri ușor de făcut, ci din contră, reprezintă responsabilități solicitante care trebuie gestionate într-un mod eficient. Cu toate acestea, trebuie să găsești timp ca din când în când să te mai și destinzi, detașându-te pentru o scurtă vreme de toate grijile și responsabilitățile.
Un ritm de viață stresant și intens poate cauza afecțiuni grave de sănătate
Ține cont de faptul că neglijarea propriei sănătăți poate declanșa afecțiuni grave de sănătate, precum tulburări psihice, atacuri de panică, depresie și anxietate, nivel mărit de colesterol, ulcerul, creșterea în greutate și în ultimă instanță, diabet sau boli cardiovasculare.
Cel mai bine este să înveți să alternezi momentele de odihnă cu cele în care ești ocupată cu îngrijirea copilului. Iată ce poți face pentru a-ți stabili un program echilibrat, care va fi benefic pentru sănătatea ta mentală și fizică:
- Roagă pe cineva să aibă grijă de copil, măcar de 2-3 ori pe săptămână, timp în care tu să te relaxexi și să îți petreci timpul făcând ceea ce îți place. Dacă nu ai încredere într-o bonă, încearcă să-l rogi pe soțul tău sau pe unul dintre părinți voștri să stea cu bebelușul atunci când tu ai nevoie de o pauză. Asigură-te că îi pui la dispoziție toate metodele de liniștire a bebelușului, în caz că acesta plânge fără oprire și se agită. Poți intra pe www.babyneeds.ro/leagane pentru a alege modelul preferat de leagăn pentru bebeluși. Știind că cel mic va fi în mâini bune, vei putea fi liniștită atunci când nu te afli alături de el. Dacă te detașezi puțin de acest stil de viață și ieși un pic din rolul de mamică exagerat de protectivă nu înseamnă că nu-ți mai iubești copilul, ci că pur și simplu îți acorzi ție însăți atenția cuvenită și că te îngrijești de propria sănătate. Nu uita că trebuie să te menții sănătoasă și puternică, pentru a fi alături de copilul tău și pentru a-l crește în condiții optime.
- Ieși în oraș cu prietenele și distrează-te! Îngăduie-ți ca măcar sâmbăta seara să te vezi cu prietenele în oraș, să mergeți la o cafenea sau restaurant, la o piesă de teatru sau la un eveniment cultural. Ai nevoie de asta! Și mai ai nevoie să-ți reamintești ție însăți că ești o femeie atrăgătoare, astfel încât să te simți mai bine în pielea ta. Probabil ca îți e un dor nespus să porți pantofi cu toc, să te simți frumoasă și feminină, așadar mergi la shopping sau acceseaza site-ul The 5th Element și găsește-ți perechea favorită de pantofi. Îmbracă-te ca o femeie atractivă din nou, machiază-te, aranjează-ti părul și permite-ți să petreci măcar câteva ore pe săptămână într-un local din centrul orașului. Trebuie să-ți amintești cum e să te distrezi, cum e să te simți bine și lipsită de grijă măcar pentru puțin timp. Acest lucru te va ajuta foarte mult și va contribui la restabilirea echilibrului mental de care ai nevoie atât de mult.
- Asigură-te că bebelușul are parte de un somn odihnitor. Dacă stabilești un program fix de somn pentru cel mic și te asiguri că doarme fără întreruperi, în timpul zilei îți vor rămâne câteva ore pentru a le petrece citind, gătind sau uitându-te la filme, iar în timpul nopții te vei putea odihni mai bine, fără a fi trezită la tot pasul de plânsetele celui mic. Așa că, înainte de a-l culca, citește-i o poveste, mângâie-l pe burtică sau dă-l în leagăn. Aceste lucruri îi vor induce o stare de somnolență plăcuta și îi va fi mult mai ușor să adoarmă. De asemenea, va trebui să te asiguri că salteaua pe care doarme este potrivită pentru vârsta lui. Este posibil ca cel mic să se trezească în toiul nopții pentru că salteaua este prea rigidă și îl jenează. E indicat să cumperi o saltea îndeajuns de tare pentru a-i susține coloana într-o poziție corectă, dar în același timp îndeajuns de flexibilă pentru a-i asigura confortul de care are nevoie. Dacă cel mic se va odihni, asta înseamnă că și tu te vei odihni!
- Ține un jurnal! Ei bine, dacă ai reușit să-l adormi cu mai multă usurință, poți profita de timpul liber pentru a-ți pune gândurile în ordine și pentru a te reculege. Noi îți recomandăm să ții un jurnal, deoarece este benefic pentru liniștea ta sufletească, te ajută să fii calmă, să gândești la rece și să privești cu obiectivitate lucrurile care ți s-au întâmplat pe tot parcursul zilei. Să scrii în jurnal este o activitate relaxantă, care te ajută să te eliberezi de energiile negative și de stresul care s-au acumulat în timp. Atunci când simți că nu-i poți spune nimănui ceea ce ai pe suflet, amintește-ți că jurnalul rămâne cel mai loial și discret confident pe care ai putea să-l ai. Pe filele lui poți așterne toate gândurile care îți trec prin cap, fie ele creștine sau nu, pentru că nimeni nu te va judeca. Faptul că scrii te ajută să te cunoști pe tine însăți mai bine și să-ți reglezi cu ușurință emoțiile, cât și felul în care reacționezi la stresul cotidian.
- Găsește-ți timp să faci mai mult sport! Mișcarea fizică duce la eliberarea de endorfine, cunoscute și sub numele de ‘”hormoni ai fericirii”. Nu degeaba se spune că sportul ne face fericiți! Având în vedere lucrul acesta, ar fi bine dacă ai reuși să faci câteva exerciții fizice în fiecare zi, pentru care nu trebuie să te deplasezi și pe care le poți face și de acasă. Este vorba despre mici exerciții de gimnastică aerobică sau de yoga. Dacă are cine să stea cu cel mic timp de o oră, seara, poți iesi la alergat în jurul blocului sau într-un parc din apropiere. Nici nu ai idee cât de mult te poate ajuta sportul să duci o viață mai sănătoasă și să redobândești acel echilibru de care ai atât de multă nevoie!
Nimeni nu contestă faptul că pentru tine, cel mai important lucru este să-i poți oferi copilului tău condiții optime de creștere și dezvoltare.
Cu toate acestea, trebuie să ții cont de faptul că nu îți poți atinge obiectivul atâta vreme cât sănătatea ta este afectată în proces. De aceea, te sfătuim să ai mai multă grijă de tine și să optezi pentru un stil de viață sănătos și echilibrat!