ITM: Anul trecut, mai mulți lucrători au suferit accidente de muncă, unele mortale
Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa în domeniul „securitate şi sănătate în muncă” a avut la bază Programul propriu de acţiuni derivat din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2016, adaptat activităţilor economice din judeţ.
Compartimentul „securitate şi sănătate în muncă” şi-a desfăşurat activitatea cu nouă inspectori, iar compartimentul îndrumare angajatori cu un inspector.
Anul trecut, inspectorii de muncă din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au controlat 1.105 unităţi.
Au fost aplicate 70 de amenzi contravenționale în valoare de 269.600 lei și 1.638 de avertismente. De asemenea, activitatea a trei unități a fost sistată.
În cadrul acţiunilor de control, pentru cele 1.714 neconformităţi constatate de la prevederile legale, s-au dispus 1.722 măsuri. S-au aplicat 1.708 sancţiuni contravenţionale la 814 angajatori, din care 70 amenzi contravenţionale, în cuantum de 269.600 lei şi 1.638 avertismente conform O.G. nr. 2/2001. Din cele 70 amenzi contravenţionale au fost achitate 62, în cuantum 106.550 de lei. Din totalul de amenzi aplicate, 67 amenzi au fost aplicate în acţiunile de control şi 3 în urma cercetării evenimentelor.
Nu au fost constatate neconformităţi în domeniul supravegherii pieţei produselor, inspectorii de muncă nu au aplicat sancţiuni şi nu au existat cazuri de interzicere şi retragere de pe piaţă a produselor neconforme.
În perioada de raportare, an 2016, au fost cercetate/ avizate un număr de 35 evenimente, întocmindu-se dosare de cercetare, în care au fost implicaţi 36 lucrători.
În 28 de dosare s-a stabilit că 29 victime au suferit accidente de muncă (– 27 victime au suferit incapacitate temporară de muncă mai mare de 3 zile calendaristice, iar 2 victime au fost suferit accidente de muncă mortale).
Celelalte 7 dosare cu 7 victime au fost declarate în afara muncii, după cum urmează: 2 mortale şi 5 cu incapacitate temporară de muncă mai mare de 3 zile.
Din cele 29 de victime care au suferit accidente de muncă, 18 provin din evenimente produse la unităţi care îşi au sediul social pe raza judeţului Ialomiţa, iar 11 victime (2 mortale şi 9 cu incapacitate temporară de muncă) au fost de la unităţi care au sediul social pe raza altor judeţe din ţară.
În perioada de raportare au fost cercetate/avizate de către alte Inspectorate Teritoriale de Muncă din ţară un număr de 5 evenimente, în care au fost implicate 5 victime (3 victime au suferit incapacitate temporară de muncă mai mare de 3 zile calendaristice iar 2 victime fost încadrate ca accidente mortale în afara muncii).
ITM IALOMIŢA a înregistrat 20 accidente de muncă astfel: unul pentru anul 2015 şi 19 pentru 2016).
În urma analizării dosarele de cercetare, cauzele care au condus la producerea acestor accidente au fost: nerespectarea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă; executarea de manevre necorespunzătoare, minimalizarea sau chiar ignorarea pericolului, la care se expun lucrătorii, în timpul efectuării sarcinilor de serviciu; conducerea mijloacelor de transport pe drumurile publice fără a adapta corespunzător viteza de deplasare cu condiţiile meteo şi starea carosabilului; cauze natură patologică.