Noutăți APIA: Transmiterea de date prin mesaj telefonic scris şi/sau e-mail. Depunerea cererilor în format electronic folosind aplicaţia informatică IPA Online
21 octombrie 2011
INFORMARE DE PRESĂ
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoştinţă că în cadrul ultimelor sesiuni de informare la care a participat dl. Director General – Florin Marius FAUR, s-a adus în discuţie o temă denumită: „Tehnologia în folosul beneficiarilor solicitanţi de fonduri U.E. şi buget naţional”. Pentru a avea o imagine exactă asupra tematicii respective vă informăm de următoarele aspecte:
- Transmiterea de date prin mesaj telefonic scris şi/sau e-mail:
Este dedicată tuturor fermierilor beneficiari, care au în baza de date a A.P.I.A. un număr de telefon mobil şi/sau e-mail, datele transmise putând fi de tip financiar (momentul plăţii), notificări, solicitări de clarificare, etc. Aceste date trebuie transmise în conformitate cu legislaţia UE, respectiv legislaţia din Romania şi de regulă transmiterea se realiza prin intermediul serviciilor poştale sau chiar prin deplasarea la fermieri a unor funcţionari ai A.P.I.A. sau ai Primăriilor, implicit costuri mari. Transmiterea în format mesaj telefonic şi/sau e-mail va asigura o reducere de peste 90% a a costurilor specifice.
Implementare – începând cu săptamana viitoare (24-28.10.2011) pentru anunţarea momentului efectuării plăţii avansului de 42 EURO/ha pentru fermierii care au depus cereri în campania SAPS 2011 (sprijin pe unitate de suprafaţă) şi care au în baza de date APIA un număr de telefon mobil şi/sau e-mail, respectiv 150.000 de fermieri din totalul de 1.08 milioane fermieri care vor beneficia de aceste plăţi.
2. Depunerea cererilor în format electronic folosind aplicaţia informatică IPA Online:
Este o aplicaţie gratuită la dispoziţia fermierilor care depun cereri pentru accesarea plăţilor directe pe unitate de suprafaţă (SAPS) din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA), plăţi pentru zone defavorizate, respectiv măsuri de agromediu din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv plăţilor complementare de la bugetul naţional. Aceasta aplicaţie implica utilizarea unui computer conectat la internet, ea permiţând fermierului să îşi vizualizeze din orice locaţie parcelele din propria exploataţie, să le măsoare, să le marcheze, să introducă date cu privire la suprafeţele utilizate, blocurile fizice în care apar, precum şi culturile înfiinţate. Prin completarea electronică a cererilor se asigură reducerea problemelor de supradeclarare, poziţionarea corectă a suprafeţelor în blocurile fizice, timpi foarte reduşi pentru depunerea cererii etc.
Implementare – în anul 2011, un procent de 99,7 fermieri au depus cereri în format electronic, utilizând aplicaţia IPA Online în baza unei parole şi a unui identificator, beneficiind după caz, de sprijin total din partea functionarilor APIA. Se doreşte ca în viitor procesul în sine să fie on-line integral, pentru ca fermierii (care bineinţeles au mijloacele necesare), să poată derula această procedură de depunere a cererii de sprijin fără a fi nevoie să se deplaseze la Centrele locale/judeţene ale APIA.
3. Crearea pe pe site-ul A.P.I.A. ( www.apia.org.ro) a unei interfeţe (fereastră de dialog),
Asigură posibilitatea ca fermierii, în baza unei parole şi a unui identificator primite acasă, să poata afla stadiul în care regăseşte cererea de plată depusă pentru plăţi directe. Implică utilizarea unui computer conectat la internet.
Implementare – începând cu campania SAPS 2012, după preluarea cererilor de sprijin pe unitate de suprafaţă.
4. Utilizarea de date din Registrul agricol informatizat
A.P.I.A. împreună cu MADR a încurajat şi realizat demersuri pe tot parcursul anului 2011 şi 2012, la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru transpunerea din format hârtie în format electronic a datelor din Registrul agricol ţinut şi actualizat la Primăria de la nivelul fiecărei Unităţi Administrativ Teritoriale. Ulterior printr-o conexiune internet securizată, APIA poate confrunta informaţiile legate de explotaţiile din baza de date proprie, cu cele din acest Registru agricol în format electronic, eliminandu-se în acest fel o serie de deplasări pe care fermierii le au pentru clarificări, implicit o serie de documente în format scris (adeverinţe, contracte) şi nu în ultimul rând o mai mare coerenţă, precizie şi trasabilitate a datelor .
Implementare – începând cu campania SAPS 2012, la preluarea cererilor de sprijin pe unitate de suprafaţă pentru fermierii din Unităţile Administrativ Teritoriale care au demarat deja procesul de informatizare a datelor din Registrul agricol.
Menţionăm că scopul celor 4 măsuri, opţionale pentru fermieri, implementate sau în curs de implementare de către instituţia noastră, este acela de a asigura beneficiarilor un serviciu public de calitate sporită, tradus prin costuri şi elemente de birocraţie diminuate, siguranţă, transparenţă şi precizie suplimentară a datelor, şi nu în ultimul rând o mai mare viteză de transmitere a datelor spre şi dinspre beneficiari.