Ialomița: Șoferul care a omorât un pieton și a fugit de la locul accidentului a fost arestat preventiv
MĂRGEAN IONEL ADRIAN, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv, pe o durată de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus la data de 29.08.2016 punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului MĂRGEAN IONEL ADRIAN, în vârstă de 40 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, constând în aceea că în ziua de 25.08.2016, în jurul orelor 21.30-22.00, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul marca ISUZU, a accidentat mortal o persoană de sex masculin, în vârstă de 77 de,ani, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, victima fiind găsită în şanţul de pe partea dreapta a direcţiei de mers de către un alt participant la trafic, în dimineaţa zilei de 26.08.2016.
La data de 30.08.2016, inculpatul aflat în stare de reţinere a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slobozia care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului MĂRGEAN IONEL ADRIAN pe o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Ialomița: Accident rutier mortal. Șoferul a fugit de la locul faptei