Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Autorizaţia de securitate la incendiu se va putea obţine până la 30 iunie 2017

Publicat de Obiectiv Ialomita
24 august 2016, 5:49 PM

Persoanele care deţin construcţii şi amenajări ce funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu vor putea obţine acest document până cel târziu 30 iunie 2017, potrivit unei Ordonanţe adoptată astăzi, 24.08.2016, de Guvern.

Până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu rămâne în exclusivitate beneficiarilor investiţiilor.

Prin prevederile Legii nr.33/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, a fost prorogat termenul în care persoanele cu responsabilităţi legale au obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2016, perioadă în care acestea nu sunt sancţionate contravenţional. Totuşi, în urma analizelor efectuate s-a constatat că în cele 4 luni până la expirarea termenului stabilit, chiar dacă se păstrează acelaşi ritm de avizare/autorizare, nu toţi proprietarii/deţinătorii construcţiilor vor putea atinge obiectivul propus. Prin urmare, extinderea perioadei în care se realizează conformarea de bună voie la norma de autorizare va conduce la creşterea numărului de construcţii autorizate, fără a fi necesară aplicarea unor măsuri coercitive.

Totodată, prin prelungirea termenului pentru obţinerea autorizaţiei, se urmăreşte reducerea riscului de nerespectare a termenelor de obţinere a avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu de către beneficiarii care nu s-ar încadrat în termenul actual.

Prelungirea cu jumătate de an a termenului implică şi reducerea numărului de solicitări de autorizare respinse pentru neconformităţi, beneficiarii urmând astfel să aibă la dispoziţie o perioadă mai mare de timp în care să efectueze lucrările necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu.

Potrivit Legii nr. 307/2016, obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente.

Totuşi, pe timpul controalelor de prevenire, personalul ISU poate opri funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor dacă constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, conform criteriilor stabilite prin H.G.R. nr.915/2015.

Guvernul României
autorizatie ISU autorizatie securitate incendiu guvernul romaniei incendiu

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net