Președintele Casei de Asigurări Ialomița obține două medalii de aur la Jocurile Mondiale de la Maribor
Mihai Geantă, președintele-director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, a obținut, recent, două medalii de aur la tenis de câmp, simplu și dublu, la cea de-a 37-a ediție a Jocurilor Mondiale din Medicină și Sănătate din Maribor – Slovenia, organizate an de an de un comitet din Franța.
Competiția, la care au participat peste o mie de sportivi din domeniul sănătății (medici, asistenți medicali, manageri de spital etc.) din 35 de țări, a avut loc în perioada 30 mai – 3 iunie, și a reunit aproape toate ramurile sportive: tenis de câmp, tenis de masă, baschet, volei, natație, cros, ciclism etc.
Mihai Geantă a reprezentat România pentru a doua oară la această competiție, alături de un grup de sportivi din Cluj, dar și din alte orașe din țară, încercând să obțină rezultate din cele mai bune. Acum doi ani când a participat și la tenis de câmp și la tenis de masă a obținut o medalie de bronz la tenis de masă. Acum, s-a întors acasă cu două medalii de aur.
„Anul acesta am reușit să îmbogățesc zestrea delegației României cu două medalii de aur, la tenis de câmp, atât la simplu – la categoria +55 ani, cât și la dublu masculin la +45 ani, împreună cu companionul meu din Ialomița, Cătălin Trandafir.
Am jucat finala la simplu cu Angel Miguel Plana, un argentinian, am învins austrieci, nemți, maghiari, sloveni, astfel aducându-mi contribuția la zestrea de medalii și la clasamentul pe națiuni a României. La tenis de câmp am avut meciuri în fiecare zi, și la simplu și la dublu. A fost o competiție lungă, în care a trebuit să dăm dovadă de rezistență și de multă valoare ca să putem să îi învingem pe toți ceilalți. Nu am avut nicio înfrângere.
Este foarte îmbucurător pentru Ialomița, pentru noi de aici, că am reușit să obținem aceste medalii, la dublu cu Cătălin Trandafir, iar eu la individual. Două titluri mondiale este ceva. Nu aveam în palmares astfel de titluri. Două medalii de aur. Nu mă credeam în stare să ajung la un așa nivel, dar am reușit!”, ne-a declarat Mihai Geantă.