Mai aproape de Dumnezeu prin post și rugăciune
Cei 20 de copii, beneficiari ai proiectului de tip after school „Un viitor mai bun pentru copiii din Mărculești”, desfășurat de Asociația „Din inimă pentru aproapele” din cadrul Protopopiatului Slobozia în Parohia Mărculești, au participat joi, 17 martie 2016, la cateheza cu tema „Mai aproape de Dumnezeu prin post și rugăciune”.
Părintele protopop Butu Ionuț a binecuvântat mici creștini și le-a vorbit despre perioada în care ne aflăm, îndemnându-i să meargă la biserică, să rostească rugăciuni, să fie buni cu colegii lor și să asculte de părinți și de doamna învățătoare. Astfel, ei vor fi pregătiți să participe la Marele Praznic al Învierii Domnului.
Copiii au fost receptivi, s-au bucurat de întâlnire, de prezența preotului în mijlocul lor și au promis că se vor strădui să împlinească, după putință, cele necesare pentru suflet.
La finalul activității, părintele paroh Bănică Angelo, Parohia Mărculești, a oferit copiilor pachete cu rechizite și produse alimentare. Toate acestea au putut fi acordate datorită sprijinului Fundației Principesa Margareta a României, finanțator al proiectului.
Acțiunea face parte din calendarul activităților planificate în cadrul „2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.