Prevenirea violenței asupra femeilor
Poliţiştii ialomiţeni desfăşoară activităţi preventive ce au ca scop promovarea drepturilor femeilor şi reducerea cazurilor de violenţă asupra acestora.
Având în vedere că unul dintre domeniile prioritare de acţiune preventivă ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa pentru anul 2015 este prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, ofiţerul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţiştii de proximitate, desfăşoară activităţi pentru a marca „Ziua internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeilor”.
Pentru a nu deveni victima a violenţei în familie poliţiştii vă recomandă:
- Evitaţi certurile în familie, mai ales cele generate de consumul de băuturi alcoolice, lipsa unui loc de muncă, gelozie, relaţii extraconjugale sau neonorarea obligaţiilor de întreţinere. Pentru aplanarea unor astfel de conflicte acţionaţi cu tact şi răbdare, neţinând cont de emotivitatea firească ce se instituie în aceste cazuri.
- Dacă soţul sau alt membru al familiei este nervos, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau are tendinţa de agresivitate, feriţi-vă din calea acestuia până la aplanarea conflictului.
- Nu lăsaţi rudele să intervină în discuţii, deoarece acestea pot deveni părtinitoare.
- Nu uitaţi că metoda de împăcare este bună, dacă ea contribuie la aplanarea conflictului, de obicei părţile simt nevoia unui judecător care să le dea dreptate.
- Nu uitaţi să vă gândiţi la copii, sprijinul de care aceştia au nevoie, mândria de părinte poate constitui cheia împăcării.
CE TREBUIE SĂ FACĂ PERSOANELE AGRESATE
- Să se prezinte imediat la poliţie pentru a depune plângere.
- Să solicite un certificat medico-legal pentru constatarea leziunilor produse prin agresivitate, certificat care va face diferenţa la încadrarea juridică a faptei.
- Să se adreseze Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în cazul în care sunt copii care au asistat la violenţe sau au fost victima violenţelor.
- Să nu-şi retragă plângerea. Agresorul nu va fi pedepsit după retragerea plângerii, existând premizele repetării faptelor.
- În cazul violenţei, sesizaţi poliţia la numărul de urgenţă 112. Sesizarea poate fi făcută de victimă, alt membru al familiei, altă autoritate sau din oficiu.