Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

La Casa Tudorii 2015. Detalii și galerie foto

Publicat de Obiectiv Ialomita
14 octombrie 2015, 10:54 AM

Sarmalele, fasolea cu ciolan, borșul de pește, mămăliguța, fripturile, afumăturile, murăturile, dulcețurile care mai de care și prăjiturile au fost doar câteva dintre cele 350 de rețete prezentate la Festivalul-concurs de tradiție culinară „La Casa Tudorii”, desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, la Giurgeni, în Baza de Cercetare Arheologică și Expunere Muzeală ,,Oraşul de Floci”.

La această competiție culinară s-au înscris 75 de echipaje, ce au însumat un număr de 300 de participanți din 19 localități ialomițene. Pasionaţii de gastronomie din judeţ, individual sau în echipe, în principal reprezentanți ai unor școli, asociații și centre, au împărtăşit din experienţa lor tuturor celor prezenţi, de la simplii cetăţeni şi până la reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi parlamentari, însă, în primul rând, juriului.

La cea de-a V-a ediție, am remarcat prezența, pentru prima oară la festival, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” Ialomița, cu un stand inedit și mâncare preparată în „bucătăria auto”, dar și a echipei Inspectoratului de Jandarmi „Nicolae Condeescu” Ialomița. Totodată, a fost prezentă și Crucea Roșie Ialomița, în afara concursului, cu un cort unde participanții și-au putut verifica tensiunea.

Pe parcursul zilei, în timp ce se pregăteau mâncărurile tradiţionale şi se vizitau standurile cu mâncărurile deja preparate, au fost susţinute spectacole de către interpreţi, ansambluri şi grupuri folclorice din judeţ, au putut fi vizitate şi vizionate expoziţii, dar şi baza arheologică.

Concursul de gastronomie s-a desfăşurat pe patru secţiuni: mâncăruri calde, preparate culinare reci (antreuri), preparate de patiserie și cofetărie, preparate conservate şi semiconservate.

la casa tudorii 2015

La final, după degustarea tuturor preparatelor din concurs, juriul a departajat concurenţii şi a decis câștigătorii ediţiei. Nu a fost ușor, însă, ca la orice concurs, au existat și destui nemulțumiți în urma jurizării. Fiecare concurent își lăuda preparatele, și pe bună dreptate, mai ales că mulți au făcut eforturi extraordinare pentru a participa și a se prezenta cu ceva inedit. Însă, poate data viitoare, juriul se va pune mai bine de acord, va observa și alte aspecte ale acestui concurs și va reuși să citească și premiile cum trebuie….

Trecând, însă, peste micile neajunsuri, festivalul a fost unul mai reușit față de anul trecut, cu mulți concurenți și rețete înscrise în concurs, cu muzică și dans. Mai mult, nu a plouat, așa că totul s-a desfășurat conform planului.

La secţiunea mâncăruri calde, premiul III – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică pentru Adulți Movila, premiul II – Căsuța de tip familial „Gabriela” Fetești, iar premiul I – Liceul Tehnologic Bordușani, comunitatea de ruși-lipoveni.

De asemenea, la secțiunea preparate de patiserie și cofetărie – Premiul III – Popescu Neluța din Vlădeni, premiul II – Comunitatea de aromâni din Slobozia, iar premiul I – echipa Veteranele din Luciu.
La secțiunea preparate culinare reci – Locul III – Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotori Ialomița, locul II – Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Fetești, iar locul I – Liceul Tehnologic din Bordușani.

La secțiunea preparate conservate și semiconservate – premiul III – Școala Gimnazială din Giurgeni, locul II – Liceul Teoretic Țăndărei – echipa Naparis, iar locul I a fost obţinut de către Clubul Femina, grupa a II-a, din Săveni.

Premii speciale – Asociația „Astăzi pentru Viitor” Ialomița din Mihail Kogălniceanu, Palatul Copiilor Urziceni – Hărnicuțele Tudorii, Grupul Izvorașul din Ghimpați.

Totodată, au mai fost oferite premii speciale din partea Zena SRL Slobozia – Liceului Tehnologic Fierbinți, echipei Ionel Șuncaru din Luciu, Liceului Tehnologic Mihai Eminescu Slobozia, Liceului Tehnologic „Areta Teodorescu” din Grivița, și echipei Micii Bucătari din Traian.

O zi cu bucate alese şi cu bucătari iscusiţi, determinaţi să se afirme pe plan gastronomic într-o manifestare care se înscrie în strategia Consiliului Judeţean Ialomiţa de a promova valorile tradiţiei ialomiţene în toate formele sale de manifestare, între care, în opinia acestora, bucătăria tradiţională ialomiţeană se dovedeşte a fi o bucătărie unică şi specială.

casa tudorii Concurs festival fotografii giurgeni

Știri recente:

Ialomița: Bărbat reținut după ce nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție
Cinci bărbați din Țăndărei au fost reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
DSVSA Ialomița: Banane din Ecuador, depistate cu pesticidul clorpirifos-etil, interzis în UE
Misiunile jandarmilor ialomițeni la sfârșit de săptămână
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință ordinară în data de 28.05.2025
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net