Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor
Joi, 13 august 2015, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială Bucu, Școala Gimnazială nr. 5 Slobozia și Primăria Bucu a organizat activitatea „Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor”.
Cei 14 beneficiari ai Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia s-au întâlnit cu părintele Constantin Pătrașcu de la Parohia „Sfântul Dumitru” din Slobozia care, după ce a fost rostită rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”, le-a vorbit despre viața Maicii Domnului, despre sărbătorile închinate Ei, despre post și despre semnificația metaniei ca instrument în sporirea rugăciunii.
Apoi, copiii coordonați de doamnele profesor Matei Daniela și Damian Fănica au compus eseuri despre Maica Domnului, au realizat colaje și desene cu aceeași temă.
Activitatea s-a încheiat cu oferirea de diplome și icoane tuturor participanților. De asemenea, trei copii care poartă numele Maicii Domnului au primit urări de sănătate, „La mulți ani!” și mici daruri.
„Fecioara Maria este cea mai prețioasă ființă din lumea întreagă deoarece în pântecele Ei S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos”, spune Alexandra.
„Mi-a plăcut foarte mult activitatea. A fost foarte frumos, am învățat multe lucruri și mi-am făcut prieteni noi”, mărturisește Andreea.
„Îmi doresc să se mai organizeze astfel de activități. Mi-a plăcut mult”, spune Diana.
„Mi-a plăcut mult cum ne-a vorbit părintele”, relatează Marina.
„Activitatea a fost minunată deoarece a avut rol recreativ și am învățat multe lucruri frumoase”, spune Ionuț.