Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Târg de sănătate în comuna Perieți

Publicat de Obiectiv Ialomita
29 mai 2015, 6:14 AM

Locuitorii comunei Perieţi au beneficiat de evaluare gratuită a tensiunii arteriale, glicemiei, trigliceridelor, colesterolului, înălţimii şi indicelui de masă corporală în cadrul Târgului de Sănătate desfăşurat în comună, în data de 23 mai.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Dezvoltarea Resurselor Umane în 19 Comunităţi Rurale din Regiunile Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia – PSCR2”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!” şi implementat de Fundaţia Romtens la nivelul a 19 comunităţi rurale din 19 judeţe.

Târgul de Sănătate este un eveniment de amploare, dedicat publicului general, prin intermediul căruia organizatorii doresc să atragă atenţia asupra importanţei adoptării unui stil de viață sănătos şi monitorizării unor parametri cheie în evaluarea stării de sănătate, în vederea menținerii unei bune stări de sănătate.

Desfăşurat într-un cadru relaxat, lipsit de rigorile activităților derulate într-un cabinet medical, Târgul de Sănătate a reprezentat o bună oportunitate pentru cei prezenţi de a primi informaţii şi sfaturi privind îmbunătăţirea stării individuale de sănătate oferite de medici de familie, asistenţi şi specialişti în domeniul promovării sănătăţii.

Prevenirea anumitor boli prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi eliminarea factorilor de risc ce conduc la apariţia acestora sunt doar câteva dintre temele care au fost abordate în cadrul târgului şi care s-au regăsit și în materialele informative ce au fost diseminate de organizatori în rândul participanţilor.

Alături de sesiunile de informare-educare, printre activităţile Târgului de Sănătate s-au regăsit şi cele medicale, concretizate în efectuarea unor măsurători invazive (glicemie, colesterol, trigliceride) şi a unor măsurători neinvazive (înălţime, greutate, tensiune arterială).

La acestea, s-au adăugat activităţile adresate copiilor, desfăşurate într-un spaţiu special amenajat, unde aceştia au primit sfaturi despre igiena personală şi alimentaţia sănătoasă, având totodată posibilitatea de a participa la concursuri de desen şi colorat.

Iniţiativa organizării acestui eveniment, parte dintr-o campanie mai amplă de promovoare a sănătăţii în mediul rural, aparţine Fundaţiei Romtens care se bucură, în acest demers, de sprijinul Primăriei Perieţi.

perieti

Știri recente:

Ialomița: Bărbat reținut după ce nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție
Cinci bărbați din Țăndărei au fost reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
DSVSA Ialomița: Banane din Ecuador, depistate cu pesticidul clorpirifos-etil, interzis în UE
Misiunile jandarmilor ialomițeni la sfârșit de săptămână
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință ordinară în data de 28.05.2025
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net