Ialomița: Accidente și evenimente rutiere din perioada 3 – 5 octombrie
În acest sfârşit de săptămână, 3 – 5 octombrie, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 384 sancţiuni contravenţionale aplicate, 11 certificate de înmatriculare retrase şi 25 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 153 conducători auto, 38 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 101.000 lei.
Accident rutier
Poliţia a fost sesizată duminică, 5 octombrie a.c., în jurul orei 13:00, cu privire la faptul că pe raza oraşului Fierbinţi Târg s-a produs un accident rutier.
În timp ce un bărbat de 39 de ani, din municipiul Bucureşti, conducea un autoturism pe DJ 101, din direcţia Grădiştea către comuna Maia, la o intersecţie de drumuri nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani, din Bucureşti şi a intrat în coliziune cu acesta.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 25 de ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni.
Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Infracţiune la regimul rutier
Pe raza comunei Coşereni a fost depistat un conducător auto, în vârstă de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării alcoolscop a celui în cauză, valoarea indicată de aparatul Drager a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Sâmbătă, 4 octombrie a.c., un tânăr de 34 de ani, din municipiul Bucureşti a fost depistat de către poliţiştii rutieri pe raza municipiului Urziceni, în timp ce conducea un autovehicul, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Cel în cauză a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosare penale.
Comunicat de presă: IPJ Ialomița