Camion răsturnat pe DN3B, în apropiere de Vlădeni
Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată ieri, 10 septembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza comunei Vlădeni s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 53 de ani, din judeţul Cluj, conducea un autotractor pe Drumul Naţional 3B, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în impact cu un copac situat pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers, după care s-a răsturnat.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Ţăndărei în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Totodată, acesta a fost testat alcoolscop, rezultatul indicat de aparatul Drager fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
Ieri, 10 septembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică au acţionat pe arterele rutiere judeţene, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor pe linie de circulaţie rutieră.
Cu această ocazie au fost constatate 109 contravenţii, pentru care poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de aproximativ 22.000 lei. Totodată, a fost reţinut un permis de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.