Corneliu Vadim Tudor, discuții cu membrii și simpatizanții PRM, la Slobozia
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, președinte al Partidului România Mare, s-a aflat sâmbătă, 17 mai, la Slobozia, alături Victor Iovici, Cristian Stănescu şi Alina Alupoaei (candidaţi pentru Parlamentul European), de fostul deputat PRM Vlad Hogea, precum şi de mai mulţi lideri ai Organizaţiei de Tineret (Radu Geonea, Alexandra şi Adrian Marin).
Liderul PRM s-a întâlnit cu membrii și simpatizanții PRM, cărora le-a vorbit despre necesitatea alegerilor europarlamentare, despre votul dat candidaților PRM, dar și despre trocurile politice actuale care pun la cale posibile fraude la vot.
„Ce credeţi că le-a dat prin minte acestor aranjori? Pur şi simplu, ei vor să transforme alegerile din 25 mai într-un „meci trucat“, cu rezultatul stabilit dinainte. În fotbal, asemenea aranjamente murdare se lasă cu ani grei de puşcărie. În politica românească, însă, totul se muşamalizează, se culeg roadele jafului şi se produc bani pentru fraudele viitoare. (…) Fraudele vor fi multiple şi atent coordonate (de către echipe bine antrenate) la urne şi la Secţiile de Votare; la transportul buletinelor de vot; pe calculator; la împărţirea, proporţională, a „voturilor“ celor aproape 1.000.000 de „alegători“ fictivi, pe care i-au acceptat atât Traian Băsescu, cât şi Victor Ponta”, sublinia Vadim într-un memoriu dat publicității sâmbătă, 17 mai.