Salariații poștali vor picheta sediul Oficiului Județean de Poștă Ialomița
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România – Filiala Ialomița va desfășura, în dimineața zilei de joi, 15 mai, între orele 7,30-8,30, o acțiune de pichetare în fața sediului Oficiului Județean de Poștă Ialomița, pentru a aduce la cunoștința opiniei publice nemulțumirile salariaților poștali.
Asta după ce marți, 13 mai, au desfășurat grevă japoneză în toată ţara, la acţiune participând cca. 90% dintre membrii de sindicat din toate judeţele. Totodată, a avut loc o întâlnire informală între reprezentanţii CNPR şi cei ai SLPR.
La cele mai importante dintre revendicările transmise de către SLPR, și anume, angajarea de personal pe posturile vacante; creşterea salariilor în Poşta Română începând cu data de 1 iunie 2014, cu procentul inflaţiei, acordată în sumă fixă şi creşterea lunară a veniturilor CNPR, comparativ cu luna anterioară, conducerea CN Poşta Română nu a prezentat nicio propunere de soluţie.
Vineri, 16.05.2014, se va întâlni o comisie tehnică CNPR – SLPR, pentru a stabili propuneri referitoare la modalităţile, termenele şi persoanele responsabile pentru punerea în aplicare a măsurilor propuse de CNPR pentru soluţionarea revendicărilor. În măsura şi în forma în care acestea vor fi asumate de către Comitetul Executiv al SLPR, ele vor negociate în cadrul Comisiei Mixte de Negociere.
Luni, 19.05.2014, va fi convocat Comitetul executiv al SLPR, pentru a stabili mandatul Comisiei de Negociere a SLPR care poate începe negocierile în aceeaşi zi.
În aceste condiţii, acţiunile de protest declanşate de către SLPR vor continua în conformitate cu calendarul anunţat şi, în funcţie de rezultatul negocierii din 19.05.2014, vor fi oprite, suspendate sau vor continua, conform deciziei şi programului pe care-l va stabili Comitetul Executiv.
“Subliniem încă o dată că acţiunile SLPR nu sunt îndreptate nici împotriva Guvernului, nici a PSD şi cu atât mai puţin a Premierului Victor Ponta. Acţiunile de protest declanşate şi desfăşurate de către SLPR sunt îndreptate exclusiv împotriva directorului general Ion Smeeianu şi directorului executiv Rosita Alexe, care, de când au fost numiţi, au încălcat prevederile CCM, principiile dialogului social şi au „ras” 6.000 de locuri de muncă din Poşta Română”, precizează reprezentanții Sindaliștilor.