Jurnaliștii ialomițeni la Bruxelles, la Parlamentul European
Mulți dintre jurnaliști au scris, de-a lungul timpului, mii de rânduri despre Uniunea Europeană, proiecte finanțate din fonduri europene, despre acte normative europene transpuse în legislația românească și care ne-au afectat mai mult sau mai puțin.
România, o țară incomodă sau victima propriilor greșeli?
Despre europarlamentari, însă, și ce fac ei acolo, la Bruxelles sau Strasbourg, nu prea se știu multe lucruri. Ei sunt prezentați opiniei publice de multe ori la televiziuni în urma unor gafe pe care le fac, în urma unor mesaje scandaloase, însă mai puțin ca urmare a încercărilor lor de a amenda anumite derapaje legislative, declarații politice sau în urma unor confruntări pe diverse teme.
Zilele trecute am acceptat, alături de alți colegi din presa locală, invitația conducerii PSD Ialomița, respectiv Silvian Ciupercă și Ștefan Mușoiu, de a vizita sediul Parlamentului European de la Bruxelles, dar și biroul europarlamentarului social-democrat Cătălin Ivan, cel care, de altfel, ne-a facilitat accesul în instituția europeană.
Pentru mulți români astfel de chestiuni legate de legislația europeană, amendamente, comisii, regulamente, rapoarte, expertize, indicatori, sunt prea complicate sau prea plictisitoare. Românilor le este mai accesibil scandalul sau pur și simplu le este mai ușor să fie indiferenți, să nu reacționeze, să nu amendeze. Românii știu să se vaite, să stea ca la „zidul plângerii”, să fie ca elevii puși la colț pe coji de nucă, să primească de-a gata, să accepte fără drept de apel ce li se pune în față sau să fie jigniți. Pe de altă parte, românii știu să fie și invidioși pe „capra vecinului”, să fie răutăcioși, să dezbine, să nu colaboreze cu „dușmanul” politic, ceea ce face ca această națiune, în ansamblul ei, să fie considerată de multe ori drept una „de mâna a doua”, neimportantă, coruptă, care nu are prea multe drepturi față de alte state.
Cam așa suntem catalogați și la Bruxelles. Străinii văd în dezbinarea politică din țara noastră un avantaj pentru țările lor și se luptă cu toate forțele pentru asta. În schimb, noi ne vindem ieftin, nu ne facem cunoscut potențialul, nu știm să negociem „la sânge”, ceea ce duce la efecte dezastruoase pentru viitorul României.
Jurnaliștii ialomițeni au aflat, astfel, o serie de amănunte din activitatea europarlamentarilor, dar şi legate de modul în care se iau deciziile în Parlamentul European. Totodată, au participat la o conferință de presă susținută de către europarlamentarul Victor Boștinaru, membru în mai multe comisii de politică externă, dezvoltare regională, petiții, prim-vicepreședinte al delegației pentru relațiile cu China și vicepreședinte al delegațiilor pentru relația cu Europa de Sud Est și Albania.