Frații Becali și Cristi Borcea, transferați la Penitenciarul Slobozia
Greii fotbalului, Cristi Borcea, Victor și Ioan Becali, condamnați în dosarul Transferurilor, au fost mutați marți, 1 aprilie, în jurul orei 15.00, de la Penitenciarul Poarta Albă, la Penitenciarul Slobozia, fiind clasificați în regim închis.
Cristi Borcea și Ioan Becali au fost condamnați la câte 6 ani și 4 luni fiecare, iar Victor Becali la 4 ani și 8 luni.
Deocamdată nu se cunoaște în ce fel de camere vor fi cazați, camere unde de altfel își vor petrece următorii ani. În Penitenciarul de la Slobozia există camere utilate începând de la două paturi și până la 24 de paturi, cu baie, fereastră, cu acces la televizor…dar și mulți deținuți.
Reprezentanții Penitenciarului Slobozia susțin că aici sunt condiții de detenție acceptabile, sunt cele legale și sunt asemănătoare cu cele din tot sistemul penitenciar românesc.
Update: Cei trei au fost cazați într-o cameră cu patru paturi, deși pentru o perioadă vor sta doar ei acolo, pentru că regulile din sistemul penitenciar prevăd o perioadă de separație față de celelalte persoane private de libertate, pentru siguranță.
În dimineața zilei de 2 aprilie, meniul standard în penitenciar a fost ceai cu pâine și margarină, deocamdată neexistând solicitări pentru un anumit tip de mâncare, de regim sau de post.
Frații Becali și Cristi Borcea vor avea dreptul la trei vizite lunar, iar după executarea a șase luni din pedeapsă li se va putea acorda și dreptul la vizita intimă, dacă nu vor avea sancțiuni disciplinare și dacă vor participa la diverse activități, culturale, religioase sau vor presta diverse munci în interiorul penitenciarului și în afara lui.
Penitenciarul Slobozia se află pe locul trei din punct de vedere al regimului de detenție. Este un penitenciar profilat pe executarea pedepselor privative de libertate în regim închis pentru deţinuţii bărbaţi cu pedepse de până la 10 ani. Unitatea are 3 secţii de deţinere, situate toate la parterul clădirilor. Acestea conțin un număr de 47 camere de deținere, capacitate legală de deţinere fiind în total de 800 locuri.