APIA: Campanie de informare privind cererile de plată pe suprafață
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) Centrul Judeţean Ialomita informează că, în perioada 10 februarie – 9 iunie, desfăşoară Campania de informare privind primirea cererilor de plată pe suprafaţă, având sloganul:
”Eşti Fermier European.Depune la A.P.I.A. cererea de sprijin! 2014 – anul tranziţiei către noua Politică Agricolă Comună.”
Obiectivul general al campaniei îl reprezintă informarea fermierilor cu privire la fondurile europene şi naţionale destinate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2014, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.
Se pune accent în continuare pe informarea eficientă a fermierilor cu privire la aplicaţia de identificare on-line a parcelelor agricole – IPA Online, prin care beneficiarii pot vizualiza, prin conexiune la internet, propriile parcele digitizate în campania anterioară şi pot digitiza si măsura cu exactitate şi alte parcele prin identificare pe orto-fotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a A.P.I.A.
De asemenea, aplicaţia IPA Online pune la dispoziţia fermierilor rezultatele controalelor pe teren din anii anteriori, precum si avertizări privind calitatea digitizării parcelelor agricole si avertizări privind respectarea anumitor cerinţe de eco-conditionalitate. Totodată, aplicaţia IPA Online informează fermierul dacă parcelele digitizate sunt situate în zone eligibile pentru plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Buna informare a fermierilor reprezintă una din primele şi cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România.
Pe durata Campaniei, reprezentanţi ai Centrului Judeţean si ai centrelor locale A.P.I.A. Ialomita vor participa la sesiuni de informare şi instruire a fermierilor şi a administraţiei agricole din primării, cu privire la perioada de depunere a cererilor de sprijin pentru plăţi pe suprafaţă în anul 2014, modalitatea de completare a acestora, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, tipurile de controale impuse de regulamentele europene, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă.
În cadrul sesiunilor de instruire, se va acorda o atenţie deosebită procedurii de completare electronică a declaraţiei de suprafaţă şi identificare corectă a parcelelor agricole. De asemenea, se va pune accent pe obligativitatea agricultorilor de a respecta normele de eco-condiţionalitate pe toate suprafeţele agricole utilizate. De aceste instruiri vor beneficia atât fermierii, cât şi administraţia agricolă din primării, respectiv personalul din bibliotecile judeţene şi comunale cuprinse în programul Biblionet.
Informaţii suplimentare:
Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă se va derula în perioada 3 martie – 15 mai 2014, respectiv 9 iunie, cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt:
1. Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS);
2. Ajutoare naţionale tranzitorii (ANT):
• ANT 1- culturi în teren arabil;
• ANT 2- in pentru fibră;
• ANT 3- cânepă pentru fibră;
• ANT 4- tutun;
• ANT 5- hamei;
• ANT 6- sfeclă de zahăr.
3. Schema de plată separată pentru zahăr;
4. Schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate altele decât zona montană;
5. Plăţi compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală:
Se continuă angajamentele aflate în desfăşurare. Pentru angajamentele care au fost finalizate în anul 2013, se acceptă prelungirea lor cu un an, pentru anul 2014, sub rezerva aprobării PNDR de către Comisia Europeană.
• Măsura 211 – Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate;
• Măsura 212 – Plăţi compensatorii pentru zonele specific şi semnificativ defavorizate din punct de vedere natural.
• Măsura 214 – Plăţi de Agro-mediu*:
Pachetul 1 (P1) – Pajişti cu înaltă valoare naturală;
Pachetul 2 (P2) – Practici agricole tradiţionale;
Pachetul 3 (P3) – Pajişti importante pentru păsări;
Pachetul 4 (P4) – Culturi verzi;
Pachetul 5 (P5) – Agricultura ecologică;
Pachetul 6 (P6) – Pajişti importante pentru fluturi;
Pachetul 7 (P7) – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gâtul roşu.
*Se pot combina pe parcelă: P1 cu P2 sau P4 cu P5. Nu se pot combina pe parcelă P4 cu P7.