Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Ialomița: Linie telefonică directă pentru semnalarea problemelor cauzate de condițiile meteo

Publicat de Obiectiv Ialomita
24 ianuarie 2014, 4:08 PM

În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost luată măsura înfiinţării unei linii telefonice directe cu Gruparea Operativă pentru Situaţii de Urgenţă.

Astfel, cetăţenii pot apela numărul de telefon 0243/23.23.96 pentru a semnala orice problemă cauzată de condiţiile meteo nefavorabile.

foto iarna vant zapada

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit astăzi, 24 ianuarie, ora 14.00, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Ialomiţa, ca urmare a faptului că, începând cu ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu de ninsoare şi vânt puternic.

În conformitate cu avertizarea meteorologică emisă de A.N.M., în cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţul Ialomiţa, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75…80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat următoarele măsuri de protecţie a populaţiei:

  • Având în vedere prognoza meteorologică, autorităţile recomandă spitalelor, instituţiilor publice, primăriilor şi celorlalte servicii deconcentrate să asigure funcţionarea generatoarelor de energie electrică (şi rezervele de carburanţi) pentru a fi puse în funcţiune atunci când este necesar.
  • Toate persoanele dializate şi femeile gravide în ultimul trimestru de sarcină, vor fi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia chiar de astăzi.
  • Vor fi identificate, preluate şi transportate persoanele fără adăpost în spaţiile special amenajate de autorităţile publice locale.
  • Medicii de familie, inclusiv persoanele din cadrul dispensarelor vor asigura permanenţa în localităţile în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât, la apariţia unor cazuri de urgenţă medicală, specialiştii să se prezinte la pacienţi  pentru acordarea primului ajutor medical şi confirmarea necesitaţii intervenţiei Serviciului de Ambulanţă.
  • Ambulanţele se vor deplasa cu prioritate la cazurile urgente confirmate.
  • În situaţia în care căderile abundente de ninsoare, vântul sau poleiul vor afecta căile de comunicaţie rutiere, exista posibilitatea restricţionării traficului pe toate tipurile de drumuri din judeţ.
  • Într-o situaţie de urgenţă nu ezitaţi să apelaţi S.N.U.A.U. 112! Numărul de urgenţă 112 este gratuit şi poate fi apelat din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă.

 

ialomita telefon

Știri recente:

Locuri de muncă oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă – 23 mai 2025
Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânăr din Slobozia depistat cu substanțe interzise!
Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Ialomița: Arestat pentru lipsire de libertate și violență în familie
CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net