Cetățenia europeană nu poate fi de vânzare!
Problema „Cetateniei UE de vanzare” a fost discutata miercuri seara in plenul Parlamentului European, plecand de la cazul Maltei, care a decis la finalul anului trecut sa acorde cetatenie oricarei persoane dintr-o tara-terta, contra sumei de 650.000 euro, fara obligatia rezidentei, a unei investitii sau a demonstrarii unei legaturi cu tara respectiva.
„Unii lideri politici europeni, in loc sa se pronunte impotriva comertului maltez cu cetatenia europeana, au incercat sa distraga atentia, referindu-se la acordarea cetateniei romane unor cetateni din Republica Moldova” – a remarcat, in discursul sau din plen, eurodeputata PNL Renate Weber, purtatoare de cuvant a grupului ALDE in materie de libertati civile, justitie si afaceri interne, referindu-se la recentele comentarii ale liderului Grupului Socialist (S&D) din PE, Hannes Swoboda.
„Probabil e mai usor sa uiti deciziile tragice ale istoriei recente si sa blamezi recuperarea unui drept pierdut, desi alte tari au procedat la fel. Nu Romania si Moldova sunt o problema, ci comertul cu cetatenia europeana, pentru ca el afecteaza grav una dintre cele mai importante valori ale Uniunii Europene” – a atras atentia eurodeputata PNL, facand o paralela cu situatia Romaniei si Bulgariei:
„Ma tot gandesc cum sa le explic concetatenilor mei romani ca in timp ce noi suntem tinuti in afara spatiului Schengen, desi indeplinim criteriile de aderare, un cetatean din afara Uniunii, daca are bani, poata cumpara cetatenia malteza, adica cetatenia Europeana si toate beneficiile care decurg din aceasta? Nu stiu cum sa le explic, pentru ca asa ceva este inacceptabil.”
In urma dezbaterii de miercuri seara, parlamentarii europeni vor vota astazi o rezolutie prin care solicita Comisiei Europene „sa evalueze diversele sisteme de cetatenie in lumina valorilor europene, precum si in litera si spiritul, dar si practica legislatiei UE” si sa emita recomandari, pentru „a preveni ca astfel de scheme sa submineze increderea pe care a fost construita Uniunea”.
Europarlamentarii subliniaza faptul ca „accesul la fonduri nu ar trebui sa fie principalul criteriu in acordarea cetateniei europene si solicita statelor membre sa ia in considerare preocuparile legate de frauda, cum ar fi spalarea de bani„.
De asemenea, rezolutia – negociata in numele Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE) de eurodeputata PNL Renate Weber, in calitate de coordonatoare politica a grupului in Comisia LIBE – solicita Maltei „sa-si modifice sistemul actual de acordare a cetateniei pentru a fi conform cu spiritul valorilor UE sau sa-l elimine in totalitate”.