Accident rutier mortal pe DJ 201, între Săveni și Țăndărei
Un tânăr şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs în cursul zilei de luni, 4 noiembrie, în jurul orei 18.00, pe DJ 201, între Săveni și Țăndărei
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Săveni, conducea un autoturism pe DJ 201, din direcţia Săveni către Ţăndărei, circulând pe timp de noapte, a lovit din spate un atelaj hipo, condus de un tânăr de 19 ani, din Săveni, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi nu era semnalizat corespunzător.
În urma accidentului a rezultat decesul tânărului în vârstă de 19 ani, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa, pentru efectuarea necropsiei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând valoarea de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Pentru prevenirea implicării în accidente rutiere, poliţia ialomiţeană recomandă conducătorilor de atelaje hipo:
- pe timpul nopţii purtaţi veste reflectorizante pentru a fi vizibili;
- asiguraţi-vă temeinic înainte de schimbarea direcţiei de deplasare;
- dotaţi atelajul hipo cu o semnalizare corespunzătoare;
- nu circulaţi în căruţe în picioare sau în stare de ebrietate;
- nu transportaţi obiecte sau mărfuri care depăşesc gabaritul atelajului.
De la începutul anului 2013 şi până în prezent, pe şoselele ialomiţene au avut loc 9 accidente de circulaţie în care au fost implicaţi conducători de atelaje hipo. Acestea s-au soldat cu vătămarea corporală uşoară a 8 persoane, vătămarea gravă a două şi decesul uneia.
De asemenea, poliţiştii rutieri au aplicat conducătorilor de atelaje hipo, în cursul aceleiaşi perioade, 995 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcări la normele rutiere în vigoare.
Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cuprinde următoarele prevederi referitoare la circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală:
La art. 164 este menţionat faptul că pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie sa fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a parţii carosabile.
Art. 165 prevede:
- (1) Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat:
- a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare;
- b) să conducă animalele astfel încât acestea sa nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;
- c) să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
- d) pe timpul opririi sau staţionarii pe acostament sau în afara părţii carosabile, animalele trebuie sa fie legate astfel încât acestea sa nu poată intra pe partea carosabilă;
- e) să nu conducă vehiculul când se afla sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- f) sa semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
- g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă la partea din faţă un dispozitiv cu lumina albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stânga;
- h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
- i) să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
- j) sa nu circule cu animale care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cat mai aproape de partea dreaptă. Legătura nu trebuie sa fie mai mare de 1,5 metri;
- k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu roţile vehiculului murdare de noroi;
- l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
- m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
Reamintim faptul că este interzisă deplasarea pe drumurile naţionale europene cât şi în municipii cu atelaje hipo, iar în conformitate cu art. 111 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 se interzice circulaţia participanţilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.