Sunt curajoși și gata oricând să treacă prin apă și foc, pe caniculă sau viscol, pentru a salva viața semenilor. În fiecare zi, acești eroi anonimi văd imagini terifiante, la limita suportabilului pentru mulți dintre noi. Dar nu au timp să se plângă, nu au voie să se lamenteze sau să întârzie intervenția din cauza emoțiilor. Se detașează, își intră în rol și reușesc să dea de multe ori șanse la viață oamenilor aflați în situații limită sau să le salveze bunurile agonisite într-o viață.
Pompierii-salvatori sunt conștienți de riscurile meseriei, că pot fi chiar ei victime, că își pot pierde chiar viața la datorie. Asta le este meseria și așa au fost pregătiți, să fie tari și să înfrunte greutățile. Dar și ei sunt oameni. Au bucurii și tristeți, ca fiecare dintre noi. Și mai au ceva. O legătură specială între ei. Sunt ca o familie bine închegată, unde fiecare știe ce rol are. Tocmai de aceea, când ceva nu merge bine, „regruparea” este foarte dificilă. Atât fizică, dar și sufletească. Așa cum a fost și momentul în care unul dintre ei și-a pierdut viața, pe 11 iulie, încercând să salveze un om de sub un mal de pământ la Fetești. Atunci, într-o fracțiune de secundă, un al doilea mal de pământ prăbușit avea să prindă doi salvatori. Cei doi au trecut prin momente de groază. Unul dintre ei, Gabriel Boitan, nu a supraviețuit, iar cel de-al doilea, a fost rănit și el. Colegul său, plutonierul adjutant Cîşloiu C. Dumitru, povestește că în momentul în care au ajuns la victima aflată sub malul de pământ, iar el se pregătea să îi pună masca de oxigen, atunci cineva a strigat că se rupe malul.
Dumitru Cîșloiu
„Atunci eu m-am ridicat în picioare, atât am apucat, fiind deja îngropat până la genunchi. Colegul era în dreapta mea, tot până la genunchi îngropat, îl lovise o piatră la șold și a început să se vaite că îl doare mijlocul. Nu am apucat decât să mă întorc, să îl sprijin să nu cadă, iar atunci a venit cel de-al doilea val. Nici nu mai știu ce s-a întâmplat, ce ne-a lovit. După ce mi-am revenit din șoc, am văzut că eram îngropat până la piept, și mi-am adus aminte strigătul lui Gabi. Am privit în jur și nu l-am văzut în raza ochilor, iar când m-am uitat în jos, i-am văzut casca. Am reușit și mi-am scos mâinile, am săpat în acel loc, i-am scos capul, însă era inconștient și plin de sânge”.
Gabriel Boitan împlinise pe 6 iulie 42 de ani. Din păcate, la această vârstă avea să îi înceteze misiunea în această lume. Pentru fapte de eroism și sacrificarea vieții în misiune, Gabriel Boitan a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent, fiindu-i conferită și medalia „Emblema de Onoare” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Totodată, s-a decis ca Detașamentul de pompieri Slobozia, în subordinea căruia se află Garda de Intervenție Fetești, să poarte numele Gabriel Boitan.
După aproximativ două săptămâni, mai precis marți, 24 iulie, colegul său, plutonier adjutant Dumitru Cîșloiu, a primit, la rându-i, “Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”, pentru participarea la operaţiunile de salvare și intervenția sa în vederea scoaterii colegului pompier.
Dumitru Cîșloiu
Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în prezența reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cei ai autorităţilor judeţene şi locale.
Vizibil afectat de cele întâmplate, dar cu o ținută impecabilă, plutonierul Dumitru Cîșloiu a primit medalia de onoare, fiindu-i înmânată de către secretarul de stat în MAI, Cătălin Chiper.
„Eroul în viață”, așa cum îi spun colegii acum, era cuprins însă de o tristețe molipsitoare. Parcă nu era acolo, parcă nu el era decorat, parcă simțea că nu merită această medalie. Și s-a simțit în glasul său.
„Dacă era în alte condiții, poate era bine primită. Cum să vă spun, este bine primită, dar sunt momente când… îți pare rău de colegul tău că… Nu mă pot bucura, sincer. Sunt bucuros doar că am scăpat cu viață, dar în același timp îmi pare rău pentru colegul meu. Era un om deosebit, un prieten deosebit. Chiar ne-am ajutat, el având o fetiță și la fel și eu și ne mai dădea haine. Deci, un coleg exemplar. Îmi va fi greu să trec peste acel moment, dar trebuie, pentru că asta ne este meseria, iar la intervenții trebuie să ai stăpânire de sine”, spunea salvatorul care nu a mai rezistat emoțiilor și și-a șters discret lacrimile.
Întrebat ce ar prefera în locul acestei medalii, salvatorul a răspuns doar atât: „Mi-aș da mâinile și picioarele pentru ca el să vină înapoi”.
Plutonierul adjutant Cîşloiu C. Dumitru are 44 de ani, este căsătorit, activează din anul 2007 în Inspectoratul pentru Situații de Urgență, și este “Comandant de echipaj” în cadrul Gărzii de Intervenţie Feteşti.
Ca o paranteză, fără a minimaliza importanța momentului, trebuie să spunem că festivitatea de conferire a medaliei a fost jenantă pe alocuri, discursurile unor oficiali fiind învălmășite de cuvinte fără sens, unele chiar nepotrivite momentului. Un vorbitor a greșit numele pompierului decorat, iar altul afirma: „am deosebita plăcere să fiu aici”, „domnul Cîșloiu putea să fie la fel de bine în situația colegului…”, „mă bucur că măcar în acest mod putem să scoatem în evidență faptele de eroism…”. Fără comentarii…
