Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Au murit nevinovați și li s-au furat din geantă și banii strânși la nuntă

Publicat de Obiectiv Ialomita
17 iulie 2013, 10:05 AM

Un cumplit accident de circulație se petrecea în după-amiaza zilei de 27 mai, pe DN2, în afara localității Movilița.

Doi tineri din județul Olt, care se căsătoriseră de curând, dar și nașa lor, și-au pierdut viața nevinovați, în urma unei manevre imprudente a unui conducător auto din Coșereni. Până la sosirea echipajului de poliție, cineva care s-a aflat în zonă a sustras din geanta căzută din mașină în momentul impactului o sumă importantă de bani pe care mirii o aveau de la nuntă.

Dinamica accidentului arată că un bărbat de 65 de ani, din comuna Coşereni, care conducea un autoturism din direcţia Bucureşti către Urziceni, în afara localităţii Moviliţa, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în impact lateral-frontal cu un alt autovehicul condus din sens opus de un tânăr de 29 ani, din judeţul Olt.

În urma coliziunii, autoturismul condus de tânărul de 29 de ani a intrat pe contrasens, fiind lovit frontal de o autoutilitară ce se deplasa din direcţia Bucureşti către Urziceni, la volanul căreia se afla un bărbat de 31 ani, din judeţul Ilfov. În urma producerii accidentului a rezultat decesul a două persoane, un bărbat de 29 ani şi o femeie de 30 ani, precum şi rănirea unei tinere de 25 de ani, toţi ocupanţi ai autoturismului ce se deplasa în direcţia Urziceni – Bucureşti. Ulterior, după cum menționam, și tânăra de 25 de ani, nașa celor doi, și-a pierdut viața.

Vătămări corporale au suferit şi conducătorul autoutilitarei dar şi pasagerul acestuia, un bărbat în vârstă de 47 de ani. Deși dinamica accidentului a fost stabilită, dosarul nu este finalizat, fiind așteptat rezultatul unor expertize.
Comisar șef Voicu Dorian, adjunctul inspectorului șef al IPJ Ialomița, susține că „finalizarea dosarului în această cauză este de lungă durată, pentru că fiecare își susține propria teorie. Este posibil să mai dureze un an”, spunea comisarul șef.
Legat de acest caz, s-a primit și o reclamație potrivit căreia din mașina în care se aflau cei doi tineri împreună cu nașii lor a dispărut o geantă în care se afla o sumă importantă de bani.

Geanta a fost găsită ulterior, la o distanță destul de mare de locul producerii accidentului, undeva în vegetația uscată de pe marginea drumului, dar fără bani.

Polițiștii au emis ipoteza conform căreia geanta ar fi fost aruncată din mașină în momentul impactului, în vegetația uscată de pe marginea drumului, și nu neapărat că ar fi fost sustrasă din mașină, pentru că șoferul a fost conștient și a stat tot timpul lângă mașină. Din geantă a fost sustrasă suma de aproximativ 10.000 lei. Cât de nemernic să fii să te poți bucura de acei bani?

accident furt calificat politia - IPJ Ialomita

Știri recente:

Anunț de angajare
Mobilizare a polițiștilor din Fetești pentru găsirea unei tinere care a anunțat că este sechestrată
Fundația pentru Tineret Ialomița a lansat proiectul „Centrul de Tineret – Spațiul Dezvoltării Tinerilor!”
Trei persoane din Galați, prinse în flagrant la Slobozia cu 75 kg de pește fără documente de proveniență. Una dintre ele este acuzată și de înșelăciune
Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută viitori specialiști în uniformă
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net