Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin: Vrem să creăm condiţii mult mai bune pentru ca agricultorii să îşi irige culturile
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, s-a aflat, vineri, 17 mai, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, pentru a vizita mai multe staţii de pompare și repompare a apei, dar şi canalul de irigaţii din amenajarea Pietroiu – Ştefan cel Mare, alimentat cu apă din Braţul Borcea.
Daniel Constantin a dorit, astfel, să arate agricultorilor că Ministerul Agriculturii este pregătit şi încearcă să creeze condiţii mult mai bune pentru ca agricultorii să îşi irige culturile, costurile să fie mai mici prin aducerea apei mai aproape de culturile pe care le au, dar să tragă şi un semnal de alarmă cu privire la necesitatea asocierii agricultorilor în vederea reducerii costurilor cu irigaţiile, iar producţia și profitul să fie vizibil mai mari.
În urmă cu aproximativ o lună, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin Filiala Judeţeană Ialomiţa, anunţa agricultorii din judeţ că se va declanşa campania de irigaţii, prin introducerea apei pe canalele din sistemul Pietroiu-Ştefan cel Mare și că va efectua probe tehnologice ale instalaţiilor şi agregatelor de pompare şi verificare a capacităţii de transport a canalelor.
Amenajarea Pietroiu-Ştefan cel Mare are o suprafaţă de 54.103 hectare, din care 21.800 de hectare în judeţul Călăraşi și 32.303 hectare în județul Ialomița, fiind alimentată de SPA Pietroiu din apele braţului Borcea. Staţia de pompare a apei de la Pietroiu are în componenţă nouă agregate de pompare, din care funcţionează doar două.
Ministrul a văzut sala pompelor şi a aflat cu această ocazie că agregatele de pompare din respectiva staţie, cu care se lucrează la ora actuală, există din anul 1969, fiind depăşite fizic şi moral.
„Încercăm să găsim surse de finanţare şi să convingem Comisia Europeană, pentaru că aparatura este depăşită ca durată de viaţă. Noi, practic, tragem de ele, facem toate eforturile ca să funcţioneze. Pentru a reabilita staţiile de pompare viabile din punct de vedere economic, la nivel naţional, din ceea ce au solicitat fermierii, am avea nevoie de un miliard de euro pentru a deservi, astfel, peste 800.000 de hectare. Avem propuneri pentru fiecare amenajare în parte. Dacă ar iriga toţi fermierii, costurile generale ar fi diminuate substanţial. Dincolo de dorinţa şi nevoia noastră de a investi în infrastructura de bază, este nevoie şi de un angajament al celor care sunt în amenajările de irigaţii, de a utiliza aceste sisteme. Nu vom face o chestiune generalizată la nivel naţional. Şi atunci discutăm numai cu fermierii care sunt constituiţi în organizaţii, în federaţii în special, pentru a putea stabili taxe pe fiecare amenajare în parte”, a explicat ministrul.
În acest context, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigat, Viorel Nica, a declarat că pe cele peste 50.000 de hectare din cadrul sistemului Petroiu – Ştefan cel Mare există o federaţie prin intermediul căreia se doreşte modernizarea tuturor staţiilor de pompare şi de punere sub presiune, cu fonduri atât din cotizaţii, cât şi cu sprijinul ministerului, sperându-se ca din toamna acestui an să se înceapă modernizarea lor.
Ministrul a văzut apoi, de-a lungul canalului de irigații din respectiva amenajare, cum agricultorii care au culturi în apropiere le irigă, dar și diferențele evidente dintre culturile neirigate și cele irigate.
Ulterior, acesta, împreună cu reprezentanţi ai Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigat, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), reprezentanţi ai Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigat, producători agricoli, au mers pe terenurile agricole aparținând societății Agrichim Fetești, unde au văzut că se poate face agricultură performantă, că agricultorii pot obține producții bune dacă nu lasă totul „la mila cerului”.
„Astăzi, ministrul agriculturii s-a pronunțat mai clar cu privire la faptul că se poate face o revizie tehnologică a infrastructurii principale pentru pomparea apei pentru irigat, apă care va rămâne la dispoziția agricultorilor cu titlu gratuit. Am văzut, de asemenea, cum micii fermieri încearcă să-și îmbunătățească regimul hidric cu motopompe și, având apa la dispoziție, aceștia reușesc cu un cost foarte mic să obțină venituri substanțiale prin cultivarea de legume, de pepeni, furaje, pentru că fermierii trebuie să facă și furaje pentru zootehnie. Mulțumesc colegilor din Ialomița, fermierilor, care au participat la această întâlnire cu ministrul agriculturii și care s-au lămurit că ministerul vine cu suport financiar mic de această dată, dar care încurajează cât de cât fermierii să irige mult mai mult. Ați văzut culturi irigate și neirigate. Orice bun gospodar își dă seama de diferențele dintre producția obținută. În condițiile în care se anunță o secetă prelungită, fermierii trebuie să ia măsuri pentru ca afacerea lui să fie rentabilă. Ministerul Agriculturii a aprobat măsura 125 încă din 2010, fiind selectate proiecte pentru modernizarea infrastructurii de irigat, proiecte în valoare de 130-140 milioane euro, sume nerambursabile, valoarea unui proiect fiind de un milion de euro. Aceste infrastructuri vechi pe care noi le-am folosit și le vom folosi în continuare își vor găsi sfârșitul începând din toamna acestui an, când proiectele pe care le avem vor primi finanțare și vom schimba o mare parte din pompele și motoarele electrice din aceste stații”, a declarat Viorel Nica, președintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigat și reprezentantul firmei Agrichim Fetești.