Accidente și infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice
Vineri, 19 aprilie, în timp ce un bărbat de 26 ani, din judeţul Teleorman, conducea un autoturism pe DJ 306, la intrarea în localitatea Gheorghe Doja, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de un alt autoturism care deplasa în faţa sa şi a intrat în coliziune faţă – spate cu acesta.
Din accident a rezultat conducătorului auto care se deplasa regulamentar, un tânăr de 24 ani, din judeţul Teleorman, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Şoferul vinovat de producerea accidentului a refuzat atât testarea alcoolscop, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuz de testare cu aparatul etilotest şi de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt accident rutier soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane s-a produs în cursul zilei de ieri, 21 aprilie a.c., în jurul orei 15.30.
În timp ce o femeie în vârstă de 34 de ani, din comuna Drăgoeşti conducea un autoturism pe DN2A, din direcţia Bucureşti către Buzău, la ieşire din localitatea Sineşti, datorită neatenţiei în conducere şi neadaptării vitezei la condiţiile de trafic intens, a derapat, părăsind partea carosabilă către acostamentul din dreapta sensului său de mers. Prin efectuarea unui viraj brusc la stânga, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 43 ani, din municipiul Bucureşti.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a doi minori de 3, respectiv 9 ani, care se aflau cu aceasta în autoturism, dar şi a şoferului autoturismului care se deplasa regulamentar şi a pasagerei acestuia, o femeie de 69 ani, din comuna Drăgoeşti.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice
Patru ialomiţeni cu vârstele cuprinse între 16 şi 36 ani, domiciliate în localităţile Ţăndărei, Săveni şi Axintele au fost depistate în acest sfârşit de săptămână de către poliţişti, în timp ce conduceau pe drumurile publice mopede, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Una dintre aceste persoane, un bărbat de 36 ani, din oraşul Ţăndărei, în timp ce conducea mopedul pe raza localităţii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe carosabil.
Deoarece emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat acestuia să accepte testarea alcoolscop, însă bărbatul a refuzat atât această procedură, cât şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său au fost întocmite dosare penale şi pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz al recoltării de probe biologice sau a aerului expirat şi vătămare corporală din culpă.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, poliţiştii au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Balaciu, care conducea un autoturism pe raza localităţii, fără a poseda permis de conducere.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit că pe scaunul din dreapta al autoturismului se afla proprietarul acestuia, care, cu buna ştiinţă, i-a încredinţat autoturismul tânărului, în scopul conducerii pe drumurile publice. Pe numele acestuia din urmă a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
În toate cazurile de mai sus, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii ialomiţeni au depistat, în acest sfârşit de săptămână, doi bărbaţi de 52 ani, din municipiul Feteşti, respectiv oraşul Ţăndărei, în timp ce se aflau la volanul unor autovehicule, pe drumurile publice, fără ca acestea să fie înmatriculate sau înregistrate.
Pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite dosare penale, urmând a fi date soluţii prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti.
Un tânăr de 28 ani din municipiul Slobozia este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării alcoolscop a acestuia, valoarea indicată a fost de 0,61 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Rezultatele acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri pentru siguranţa participanţilor la trafic
În acest sfârşit de săptămână, 19 – 21 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 312 sancţiuni contravenţionale aplicate, 9 certificate de înmatriculare retrase şi 13 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice,
Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 117 conducători auto, 26 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, un conducător auto care a fost depistat la volanul unor autoturisme aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, 6 pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 61.000 lei.