Trei tineri din Perieți au murit și doi au fost răniți grav într-un accident produs lângă Slobozia
Trei morți și doi răniți grav este bilanțul unui tragic accident rutier produs miercuri, 8 august, aproape de miezul nopții, pe DN2A, în apropiere de Slobozia.
Un autoturism Hyundai, în care se aflau cinci tineri, se deplasa dinspre localitatea Perieți spre Slobozia, iar din cauze care nu au fost stabilite încă, șoferul a frânat brusc, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a acro;at un pom, apoi s-a rostogolit și a ieșit în afara părții carosabile, pe câmp.
Din accident a rezultat decesul a trei persoane, doi tineri de 16, respectiv 19 ani şi o fată de 16 ani, toţi din comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa. Alte două persoane, în vârstă de 17 şi 18 ani, au fost grav rănite, fiind transportate la Spitalul de Urgenţă Slobozia şi ulterior transportate la unităţi medicale din capitală.
Din primele cercetări se pare că o explozie la un cauciuc ar fi produs accidentul. Pentru a se stabili cu exactitate, la fața locului a fost chemat și un expert. De asemenea, se pare că autoturismul rula cu viteză, în condițiile în care de la primele semne de frânare și până în locul unde a ieșit în decor sunt aproximativ 100 de metri.