Ialomița: 42,23% promovabilitate la examenul de Bacalaureat. Grupul Școlar Fierbinți, niciun candidat admis
Procentul de promovare la examenul de Bacalaureat în județul Ialomița a fost de 42,23%, față de 42,07% obținut anul trecut, dintre cei 2.499 de elevi înscriși, la examen prezentându-se 2.264.
Deși anul acesta procentul pe județ este mai mare comparativ cu anul trecut, situația nu este una îmbucurătoare, deoarece există grupuri școlare unde promovabilitatea a fost zero sau puțin peste. În această situație se află Grupul Școlar Agricol din orașul Fierbinți, unde din 98 de candidați niciunul nu a promovat sau Grupul Școlar Mihai Eminescu din Slobozia, unde doar 10 elevi au trecut de toate probele.
În acest an, subiectul MT2 de la matematică le-a dat mari bătăi de cap candidaților, fiind foarte greu de rezolvat, însă au existat elevi care au obținut nota 10 la această materie, exemple fiind două eleve de la Grupul Școlar Al. Ioan Cuza din Slobozia.
De asemenea, în județul nostru s-a înregistrat o singură medie de 10, obținută de Bănică Bianca, elevă la Liceul Teoretic Carol I din Fetești.
Otilia Dumitru, inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, susține că rezultatul obținut de elevii ialomițeni la examenul de bacalaureat este alarmant, la fel de nemulțumită fiind și de cel obținut la Evaluare, unde procentul de promovare a fost de 56%.
Aceasta promite că în viitorul apropiat se vor face analize foarte stricte, comparații între mediile obținute la examenul de capacitate de acum patru ani și cele obținute la Bacalaureat, în special la matematică, dar și dezbateri între elevi, părinți, profesori și autorități locale, pentru a se putea îndrepta cumva această situație.
„Dacă lucrurile se vor prăbuși în acest ritm, ne vom trezi că nu vom mai putea face nimic. La acest moment, nu este o situație care să mă facă, pe mine ca profesor, să mă simt bine. Situația cea mai alarmantă este la Grupurile Școlare, unde subiectul de la matematică, MT2, le-a schimbat dramatic rezultatul final. Cu greu s-a putut obține 5. Avem de gând în următoarea perioadă să facem o comparație a mediilor cu care acești absolvenți ai clasei a XII-a au promovat examenul de capacitate. Vrem să știm cu ce note au promovat la matematică și dacă acești elevi acum patru ani erau în aceeași situație la această materie”, a mai spus Otilia Dumitru.
Pe parcursul bacalaureatului, opt elevi au fost eliminați din examen, 7 la probele scrise și unul la examenul de competență, trei dintre ei într-o singură zi.
De asemenea, o situație inedită s-a înregistrat într-un centru de examen când o candidată a cerut voie să-și alăpteze copilul în timpul probei și chiar a făcut-o.
Un alt eveniment a fost reclamat de la Urziceni, la Colegiul Național „Grigore Moisil”, când în timpul unei probe un elicopter a aterizat de urgență în apropierea centrului de examen, creându-se un moment de panică printre elevi.
Un alt incident reclamat de inspectorul școlar general a fost și cel legat de un control al inspectorilor ITM, demarat în dimineața zilei de vineri, prin centrele de examen, pentru a se verifica gradul de ventilație al sălilor. Inspectorii nu au apucat, însă, să ajungă decât la Colegiul Național Mihai Viteazul din Slobozia, pentru că reprezentanții ISJ au luat măsuri urgente ca examenul să nu mai fie perturbat.
În concluzie, elevii sunt din ce în ce mai slab pregătiți, iar vina aparține în egală măsură atât profesorilor cât și elevilor, care nu mai au, din diverse motive, același interes pentru școală.