Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a adunat mii de oameni la Slobozia
Mii de credincioși, din toate colțurile județului, dar și preoții și diaconii din județele Ialomița și Călărași, au asistat, miercuri, 19 aprilie, la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
După slujba de Te Deum, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit preoţilor şi credincioşilor Eparhiei despre importanţa acestui eveniment, iar împreună cu soborul de preoţi şi credincioşi au plecat într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”.
Circulația de pe bulevardul Matei Basarab a fost deviată o perioadă de timp, iar pe varianta Sloboziei dar și pe b-dul Chimiei a fost îngreunată câteva ore din cauza zecilor de autovehicule parcate în zona Catedralei și a Mănăstirii.
Sfânta icoană a fost depusă într-un baldachin, în curtea Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, veche ctitorie a Voievodului Matei Basarab şi printre primele lăcaşuri de închinare din Câmpia Bărăganului. Tot acolo au fost depuse spre cinstire şi sfintele moaşte care ocrotesc acest sfânt lăcaş. Icoana va rămâne spre închinare tuturor credincioşilor până în dimineața zilei de luni, 23 aprilie, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Neamţ.
Strânși în fața mănăstirii, din ce în ce mai mulți, pe un vânt care le răvășea gândurile și le punea la încercare răbdarea, oamenii au primit la un moment dat acordul de a intra în mănăstire. Organizat…
Însă, nu a trecut mult timp și participanții au uitat de cele sfinte și au început să se împingă unii pe ceilalți, în dorința de a ajunge la poarta de intrare a lăcașului de cult, forțând gardurile amplasate de Jandarmerie. Mai multor femei li s-a făcut rău și au fost scoase cu greu din mulțime, jandarmii făcând cu greu față puhoiului de lume care se dezlănțuise.
Toată această situație a fost creată din cauze oarecum de înțeles. Pentru că mulți dintre credincioși au fost aduși în mod organizat, cu autocare, autobuze, microbuze, de preoți, primari sau de cine mai știe cine, toți se grăbeau să ajungă la Icoana Sfântă cât mai repede pentru a nu pierde mașina care îi ducea înapoi acasă. În îmbulzeala creată, dacă nu aveai un telefon prin intermediul căruia să comunici, nu-ți rămânea decât să ieși din mulțime și să te rogi să nu fi plecat fără tine…
Joi, 19 aprilie, situația s-a mai calmat. Oamenii au putut intra fără greutate, s-au apropiat de sfânta icoană și au ascultat slujbele.
De asemenea, vineri, 20 aprilie, în ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii”, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu.
La slujbă vor participa toţi membrii clerici ai Permanenţei Consiliului Eparhial, preacucernicii părinţi protopopi ai Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preoţii din municipiul Slobozia și din parohiile Eparhiei.
Cea mai veche şi mai frumoasă, nu doar dintre icoanele considerate făcătoare de minuni din Moldova, ci din România, este icoana Maica Domnului – „Trihirusa“ – de la Mănăstirea Neamţ. Încărcătura duhovnicească deosebită a acestei icoane vine şi din ruga cu care au înconjurat-o, de-a lungul anilor de când este găzduită aici, mii şi mii de călugări, mulţi dintre ei deveniţi sfinţi. Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), de la Mănăstirea Neamţ, a fost adusă în ţară de cuviosul Paisie de la Neamţ, stareţ al mănăstirii între anii 1779 -1794.
Zugrăvirea celei de-a treia mâini este legată de o minune petrecută în viaţa Sfântului Ioan Damaschinul, care a trăit în secolul al VIII-lea. Pedepsit de împăratul Leon Isaurul al Bizanţului prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschinul a luat mâna sa tăiată şi a mers în faţa acestei icoane, rugându-se să se vindece. Pentru că Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea şi l-a vindecat, drept mulţumire şi recunoştinţă, Sfântul Ioan a adăugat, în partea de jos a icoanei Maicii Domnului, o mână de argint.