Ateliere de încondeiat ouă la Muzeul Agriculturii din Slobozia
Începând cu data de 2 aprilie, la Muzeul Agriculturii din Slobozia s-au deschis atelierele de încondeiat ouă, manifestare tradiţională care aduce la muzeu, în fiecare an, înaintea marii sărbători a Paştelui, sute de copii, cadre didactice şi părinţi, dornici să afle tainele meşteşugului şi ale artei încondeierii ouălor.
Timp de aproape 2 săptămâni, până pe data de 11 aprilie, peste 1.500 de preşcolari, elevi de gimnaziu şi de liceu, însoţiţi de dascăli şi părinţi, din Slobozia şi Slobozia Nouă, din localităţile Perieţi, Coşereni, Andrăşeşti, Urziceni, Amara şi Târgovişte, află tehnica tradiţională a încondeierii cu ceară de albine, condei de aramă şi vopseluri naturale ori sintetice. Dar şi alte lucruri din istoricul acestui simbol – OUL, în jurul căruia s-a creat o întreagă mitologie: originea ouălor înroşite, în folclorul românesc şi în lume; diversele tradiţii în legătură cu ouăle de Paşti; vopsirea (când şi cum se face) şi ornamentaţia (elemente fundamentale); simbolistica motivelor de pe ouăle încondeiate ş.a.
La încondeierea ouălor în atelierul de la muzeu participă şi membri ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor – filiala Slobozia, cuprinşi în proiectul „În tăcere la muzeu” (finanţat de AFCN), copii însoţiţi de părinţii sau bunicii lor, care locuiesc în apropierea M.N.A. şi şi-au făcut un obicei ca, atunci când se deschid atelierele de încondeiat ouă, să vină aici aproape zilnic pentru a învăţa şi experimenta noi motive decorative, astfel încât pe masa de Paşte să aibă cele mai frumoase ouă.
În săptămâna 2-6 aprilie 2012 şi-au anunţat vizita la muzeu şi preşcolari şi elevi din localităţile Buzău, Miloşeşti, Gh.Doja, Cocora, Amara, Malu, Făcăeni, Constanţa, Săveni, Dragalina şi participanţii la faza naţională a olimpiadei de educaţie tehnologică.