Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

25 milioane de lei, finanțare pentru proiecte de cercetare privind combaterea epidemiei de SARS-COV-2.

Publicat de Obiectiv Ialomita
27 martie 2020, 2:06 PM

Cercetarea răspunde apelului la mobilizare în lupta cu noul coronavirus, alocând 25 milioane de lei pentru finanțarea unor proiecte de cercetare

Ministerul Educației și Cercetării a alocat, în acest moment, suma de 25 milioane lei pentru finanțarea unor proiecte de cercetare privind limitarea extinderii și combaterea epidemiei de SARS-COV-2.

Astăzi, 27 martie 2020, au fost aprobate primele teme de cercetare în acest scop, considerate prioritare de Ministerul Sănătății, în domeniul prevenției diagnosticului, tratamentului și controlului epidemiei:

 

– Dinamica transmiterii virusului SARS-COV-2 pe teritoriului României;

– Dezvoltarea de noi tehnologii, medicamente și vaccinuri pentru prevenirea SARS-COV-2;

– Secvențierea genomului SARS-COV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România;

– Tehnici avansate și creșterea performanței în detecția precoce a virusului SARS-COV-2;

– Evaluarea eficacității și siguranței utilizării unor protocoale de tratament inovative;

– Abordări inovative în tratamentul și controlul pacienților infectați cu virusul SARS-COV-2;

– Tehnici avansate de management a epidemiei în comunitate.

 

În prezent, Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Sănătății, elaborează termenii de referință care stabilesc obiectivele generale, obiectivele specifice și rezultatele estimate, precum și termenele de realizare a acestora.

De îndată ce termenii de referință vor fi agreați, Ministerul Educației și Cercetării prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) va declanșa procedura de selecție competitivă și contractare, în regim accelerat, a consorțiilor care vor executa aceste studii de cercetare. Din consorțiile executante vor face parte, în mod obligatoriu, cel puțin o instituție de cercetare-dezvoltare și o unitate din sistemul public de sănătate. Participarea unor companii private în aceste consorții este, de asemenea, posibilă, în conformitate cu schemele de ajutor de stat privind finanțarea.

 

Estimăm că  proiectele de cercetare contractate vor putea demara studiile în cel mult o lună.

 

Cele peste o sută de propuneri de teme de cercetare legate de limitarea efectelor epidemiei, primite la Ministerul Educației și Cercetării, sunt în continuare în analiză la Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale, în vederea prioritizării și selectării acelor teme de cercetare care au capacitatea de a da rezultate rapide și eficiente în prevenția și reducerea efectelor epidemiei.

 Ministerul Educației și Cercetării
cercetare combatere coronavirus finantare ministerul educatiei si cercetarii ministerul sanatatii

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net