18 martie 2013 – Canonul Sfântului Andrei Criteanul
În Biserica Ortodoxă este rânduit ca începând de astăzi, 18 martie 2013 şi până joi, 21 martie 2013, să se oficieze slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, unită cu Pavecerniţa.
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu va participa la această slujbă deosebită, specifică Postului Mare, în fiecare seară de luni până miercuri la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia şi joi la parohia Cuza Vodă din Slobozia, începând cu ora 17:00.
Canonul cel Mare (lucrare a Sfântului Andrei Criteanul) se oficiază atât în prima cât şi în a cincea săptămână a Postului Mare, fiind cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăinţă. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, amplitudinea păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu.
Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor