Ziua porților deschise la ISU Ialomița

În data de 13.09.2013, cu ocazia “Zilei pompierilor din România”, vă invităm să participaţi la acţiunea „Porţi Deschise” organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, la sediul inspectoratului situat în str. Lacului, nr 23 din Slobozia, după următorul program:

Ora

Activitatea

10.00 – 11.00 Întâmpinarea persoanelor oficiale, prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, trecerea în revistă a Gărzii de onoare;

Intonarea Imnului Naţional al României;

Oficierea serviciul religios;

Evocarea semnificaţiei Zilei Pompierilor din România şi a bătăliei din Dealul Spirii de către Inspectorul Şef al ISU Ialomiţa;

Prezentarea mesajelor de felicitare transmise de autorităţile centrale;

Înaintarea în grad înainte de termen a unor cadre militare care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitate;

Recompensarea unor cadre militare prin citarea prin Ordin de zi pe unitate pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiunilor de serviciu;

Înmânarea de diplome aniversare colaboratorilor care s-au evidenţiat în activitatea de apărare împotriva incendiilor şi managementului situaţiilor de urgenţă;

Luări de cuvânt ale invitaţilor.

11.00 – 12.00

 

Participarea la activităţile demonstrative organizate de Detaşamentul de Pompieri „Slt. Gabriel Boitan” Slobozia:
  • Prezentarea tehnicii intervenţie;
  • Desfăşurarea unor exerciţii demonstrative;
  • Încheierea activităţii „Porţi deschise”.