Ziua porţilor deschise la Inspectoratul de Poliție Ialomița
Cu prilejul zilei de 25 MARTIE – ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE, poliţiştii ialomiţeni organizează joi, 22 martie a.c., în intervalul 10.00 – 12.00, Ziua porţilor deschise, pentru cetăţenii interesaţi să cunoască o parte a Poliţiei şi să afle câteva dintre activităţile zilnice pe care poliţiştii le desfăşoară, inclusiv dotările pe care aceştia le folosesc pentru a-şi duce la bun sfârşit cercetările pe diferite paliere infracţionale.
În parcarea din fața inspectoratului se vor prezenta autospecialele din dotarea Serviciului Rutier, laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru cercetările efectuate la locul producerii unor evenimente, dar și autospeciala și echipamentele de care dispun luptătoriii Serviciului pentru acțiuni Speciale.
Polițiști din cadrul Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor organiza o expoziție cu specific pe liniile de muncă ale structurii, iar polițiștii Serviciului Criminalistic va organiza un atelier de lucru unde vor fi prezentate truse criminalistice și activitatea serviciului.
Polițiștii vă așteaptă cu tehnica și autospecialele din dotare, pregătiți să vă împărtășească din tainele activității lor.