Ziua Mondială SIDA

fundita HIV SIDAZiua Mondială SIDA, celebrată anual pe data de 1 Decembrie, reuneşte oameni din toate părţile lumii cu scopul de a sensibiliza publicul cu privire la fenomenul HIV/SIDA şi de a accentua solidaritatea internaţională în faţa acestei pandemii.

Ziua Mondială SIDA este un prilej pentru  partenerii publici şi privaţi,  angajaţi în lupta împotriva acestei boli, să ridice nivelul de conştientizare şi de cunoştinţe despre statusul actual al pandemiei, precum şi o ocazie de încurajare a progreselor realizate în zona prevenirii transmiterii HIV/SIDA, a tratamentului şi a îngrijirii, atât în ţările cu rată crescută a prevalenţei cât şi în celelalte ţări din lume.

Între anii 2011-2015, tema principală a Zilei Mondială SIDA va fi “Reducerea până la zero: Zero Cazuri noi de Infecţie HIV.  Zero Cazuri de Discriminare. Zero decese cauzate de SIDA.”  Campania destinată Zilei Mondială SIDA, concentrată pe sintagma “Zero Decese cauzate de SIDA” sugerează, în primul rând, extinderea accesului la informatii despre importanța testării, accesul la tratament pentru toţi cei care au nevoie de el şi, nu în ultimul rând, un îndemn adresat guvernelor de a acţiona.

Conform estimărilor UNAIDS, la sfârşitul anului 2012, pe glob erau 35,3 milioane de persoane infectate cu HIV (32,1 milioane adulţi şi 3,2 milioane copii sub 15 ani), 2,3 milioane de cazuri noi (2, milioane adulţi) şi 1,6 milioane decese prin SIDA (1,4 milioane adulţi).

După ultimele statistici ale Comisiei Naţionale de Luptă Anti SIDA, la sfârşitul lunii septembrie 2013, în ţara noastră erau în evidenţă 19.026 persoane cu HIV-SIDA. Dintre aceştia 9.937 sunt copii (0-14 ani) iar restul de  9.089, persoane cu vârste de peste 14 ani.

În județul Ialomița se află în evidență 165 persoane infectate; anul acesta au fost înregistrate 11 cazuri noi și 2 decese prin SIDA.

Campania inițiată în acest an de Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Filiala județeană Ialomița a Societății Naționale de Cruce Roșie, se adresează în special tinerilor, populația cea mai afectată de acest virus, aducând în prim plan problema prevenirii transmiterii virusului HIV și importanța depistării din timp a infecției prin examene de laborator.

Testarea HIV se poate efectua la cerere, gratuit la laboratorul de serologie al Direcției de Sănătate Publică.

Pentru marcarea Zilei Mondiale împotriva HIV/SIDA în județul Ialomița, în săptămâna 2 decembrie – 6 decembrie, vor fi desfășurate următoarele activități:

  • Luni, 2.12 – realizarea unei fundițe umane și distribuire de materiale informative în comunitate, cu copii din cadrul grădiniței Junior din Slobozia, ora 10.00
  • Marți, 3.12 – Întâlnire cu elevi ai liceelor din oraș la Centrul Cultural „Ionel Perlea” Slobozia; Realizarea unei fundițe din lumânări aprinse- simbolul luptei împotriva HIV/SIDA, în Piața Revoluției din Slobozia și distribuirea de materiale informative în comunitate de către voluntari ai filialei de Cruce Roșie Ialomița – ora 14.30
  • Miercuri- Vineri – întâlniri în cadrul școlilor și liceelor din oraș.

În cadrul întâlnirilor vor fi dezbătute probleme privind pericolul reprezentat de SIDA, căi de transmitere dar și mijloacele de prevenire a infecției cu HIV.

Vă invităm să participați alături de noi la acțiunile organizate.

comunicat de presă: DSP Ialomița