Ziua Instituției Prefectului
Marți, 2 aprilie, pentru prima dată, s-a sărbătorit Ziua Instituției Prefectului, instituită prin Legea nr. 348/2018, în semn de recunoaştere a rolului şi meritelor acestei instituții la dezvoltarea economică, culturală şi socială a României.
Cu această ocazie, Instituția Prefectului Ialomița a organizat o conferință de presă apoi, cu sprijinul Direcției Silvice Ialomița, a marcat această sărbătoare cu activitatea de plantare a 100 de tei argintii, în zona Cantonului Silvic nr. 13 Cot-Drăgan din cadrul Ocolului Silvic Slobozia. Alături de silvicultori, peste 25 de angajați au participat la acțiunea de împădurire a zonelor din jurul municipiului Slobozia.
În cadrul conferinței de presă, Gigi Petre, prefectul județului Ialomița, a prezentat diferite etape din istoria instituției prefectului, menționând, de asemenea, că propunerea legislativă privind declararea zilei de 2 aprilie „Ziua Instituţiei Prefectului” a aparținut Asociației Prefecților și Subprefecților din România, având ca inițiatori foști prefecți și actuali demnitari.
În România, noţiunea de „prefect” o întâlnim în Muntenia şi Moldova încă înainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care o reprezentau purtau denumirea „ispravnici de judeţe” sau „ispravnici administratori”.
Noţiunea de „prefect” a fost instituită prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, din 2 aprilie 1864, care prevedea că „prefectul, cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni, îi execută hotărârile consiliului judeţean”.
De-a lungul timpului, Instituţiei Prefectului i s-a acordat o importanţă deosebită de către domnitorii, regii sau guvernele ce s-au succedat la conducerea ţării, conferindu-i puteri diferite, de la un rol cu competenţe restrânse până la cel de şef al judeţului, în funcţie de modificările asupra legilor ce stabileau poziţia prefecturilor.
După Revoluţia din decembrie 1989, prin Constituţie şi Legea nr.69/1991 privind administraţia publică locală, prin legea nr. 340/2004 şi alte legi specifice, Instituţia Prefectului şi implicit prefectul au fost repuşi în locul şi rolul ce li se cuvine într-un stat de drept.
În prezent, prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local, conduce serviciile publice deconcentrate, coordonează activitățile specifice situațiilor de urgență, acționează pentru asigurarea unui climat de pace socială și asigură un rol esențial de comunicare între autoritățile statului și cetățeni. Pentru exercitarea prerogativelor îşi desfăşoară activitatea în cadrul Instituţiei Prefectului – instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu şi este ajutat în activitatea sa de subprefect, amândoi făcând parte din categoria înalţilor funcţionari publici.