15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19)
TELVERDE Coronavirus – 0800.800.358. Nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Românii aflați în străinătate pot solicita informații la: +4021.320.20.20
Ziarul Obiectiv Ialomita > Vremea > Vremea. Informare meteorologică – precipitații predominant sub formă de ninsoare în sudul și estul Munteniei https://wp.me/p49Kdo-bAa
livrari la domiciliulivrari la domiciliu
AVEM ORGANE CONGELATE DE MIEL CU PRAPUR INCLUS

Vremea. Informare meteorologică – precipitații predominant sub formă de ninsoare în sudul și estul Munteniei

Vremea – intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ

În sudul și în estul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10…15 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în județele Călărași și Constanța.

Vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Pe litoral rafalele vor depăși 60…65 km/h, dar precipitațiile vor fi mixte.

Interval de valabilitate: 11 februarie, ora 06 – 12 februarie, ora 04

ANM

 

În Magazinele La Cliseru din Slobozia
Hei, dacă ești un cititor fidel al site-ului nostru și te-ai convins că de ani buni publicăm numai știri oficiale și de încredere, te rugăm să iți rupi un minuțel din timpul tău și să ne acorzi o evaluare aici: facebook.com/obiectiv.net/reviews/ Astfel ne ajuți la creșterea autorității paginii, lucru foarte important în această perioadă, în special pentru vizitatorii noi, care, pe bună dreptate, nu au de unde să știe că suntem o publicație serioasă și de încredere. Îți mulțumim! Multă sănătate!