Vremea. Informare meteorologică. Precipitații moderate, local însemnate cantitativ
Vremea: precipitații în extindere, moderate și local însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
În intervalul 13 februarie, ora 20 – 15 februarie, ora 15, precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara.
În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25…30 l/mp.
În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori.
Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova.
Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est.
Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor.
Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.