Viitorul parc industrial din Slobozia, promovat de ministrul delegat pentru IMM-uri

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu, a efectuat sâmbătă, 29 martie, o vizită de lucru în municipiul Slobozia.

vizita ministru delegat imm

Scopul vizitei a fost acela de promovare a Parcului Industrial de IMM-uri din Slobozia.

„După ce îmi faceţi o prezentare a ce aveţi aici, eu o să încerc să vă ajut să atrageţi investitori. Despre asta este vorba. Sunteţi un punct nodal între Bucureşti şi Constanţa şi acesta este un avantaj, dar trebuie să vă branduiţi cu ceva anume ca să fiţi atractivi”, a declarat ministrul pentru IMM-uri, Florin Jianu.

La întâlnirea de lucru au participat primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, cei doi viceprimari ai municipiului, Valentin Băcanu şi Cezar Zamfir, deputatul Marian Neacşu, şef serviciu Programe, Strategii şi Proiecte Europene, Eugenia Hamza şi directorul executiv al Direcţiei Juridice, Contencios Relaţii Publice, Valentin Todoran.

Pe parcursul discuţiilor a fost subliniată necesitatea intensificării cooperării economice între o serie de sectoare care dispun de un bun potenţial de dezvoltare pe termen mediu şi lung, respectiv industria alimentară, industria uşoară şi agricultură.

De asemenea, a fost efectuată şi o vizită în teren, la Parcul Industrial pentru IMM-uri dinspre Vamă.