Viitor promițător pentru stațiunea Amara: Terme, complex balnear nou, pensiuni

Promovarea turismului, a resurselor naturale și antropice din orașul Amara, în principal, dar și din regiune, sunt principalele obiective ale Centrului de informare și promovare turistică inaugurat recent în orașul-stațiune.

„(…) Aveam nevoie de un astfel de centru de informare turistică, de altfel toate stațiunile din România ar trebui să dețină un astfel de centru. Poate la acest moment afluxul de turiști nu este destul de mare, iar acest centru poate fi văzut, din multe puncte de vedere, ca o investiție inoportună pentru alte zone, însă pentru Amara este necesar. Ne dorim să informăm turiștii care vin la Amara cu privire la oportunitățile pe care le au atât în Amara cât și în județ, cu privire la posibilitățile de relaxare, cu privire la stațiunile balneare și tot ceea ce înseamnă informare potrivită pentru turiști”, declara primarul orașului Amara, Victor Moraru.

Centrul este situat la intrarea în orașul Amara, pe DN2C, pe partea dreaptă a sensului de mers Slobozia – Amara.

Proiectul, cu o valoare totală de 558.890 lei, a fost depus în urmă cu trei ani, administrația din Amara făcând eforturi pentru finalizarea lui la termen.

Cu toate acestea, Centrul nu a fost deschis încă, pentru că, din cele două posturi scoase la concurs, numai unul a fost ocupat. Pe 8 februarie se va desfășura un nou concurs în vederea ocupării postului de inspector debutant (compartimentul promovare turism) la Centrul de informare și promovare turistică.

Așadar, centrul va fi deschis din momentul în care cele două posturi vor fi ocupate și va intra în circuitul național de informare cu privire la turismul din Amara și din județ.

Ce s-ar promova la Amara? În primul rând, nămolul sapropelic care, în opinia primarului, este o minune, cu calități extraordinare, ce nu pot fi întâlnite în altă parte în Europa. Cu toate acestea, nu reușim să-l promovăm la adevărata sa valoare. Mai sunt lacul, parcul, dar și cele câteva investiții private. Există însă o strategie de dezvoltare, care să facă din stațiunea Amara una căutată de turiști. Se vrea o schimbare „din rădăcini”, inclusiv a segmentului de turiști.

Primar Amara - Victor Moraru
Victor Moraru

„Înainte de 1989 veneau ca turiști la Amara în jur de 21.000. La acest moment, suntem undeva la 12-13.000. Noi ne dorim ca în doi-trei ani numărul turiștilor să crească la 15-16.000, mai ales că s-a investit mult aici. Chiar dacă există locuri de cazare, Amara mai are nevoie de un hotel de patru stele, de peste 50 de camere (adică peste 200 de locuri), de schimbarea segmentului de turiști care aleg să vină aici și extinderea sezonului estival.

Noi ne dorim o nouă stațiune, un complex balnear nou, avem ideea, lucrăm la ea, trebuie identificat terenul, aproximativ 20 de hectare, unde să avem tot ce trebuie. La acest moment lucrăm la opt proiecte pe zona de turism, de la grădina de vară, pista pentru bicicliști din jurul lacului, plaja de la zorilor și altele”, adăuga Victor Moraru.

Terme la Amara – citește pe pagina următoare