Video – Minora înjunghiată: Când ies din spital, vreau să depun plângere și să nu mai iasă din pușcărie
Fată, 15 ani, trei luni de concubinaj cu un tânăr de 19 ani, o poveste de dragoste sfârșită prin zece plăgi înjunghiate, un rinichi extirpat și o viață pusă în pericol. Cam aceasta ar fi, pe scurt, povestea unei fete din Brăila, care își găsise iubirea vieții ei în comuna Traian, din Ialomița.
Părinții fetei înjunghiate:
„Le mulțumim medicilor din Spitalul Slobozia că ne-au salvat fetița de la moarte”
În urmă cu câteva luni, Ana Maria Gâță, care locuia cu părinții în satul Valea Cânepii din județul Brăila, a întâlnit un băiat din comuna Traian, județul Ialomița, pe când venea în vizită la sora ei, căsătorită în această localitate. Pe 6 decembrie 2012, Olteanu Nicu Florin s-a dus „să o ceară” de la părinți pe fata de care se îndrăgostise, împreună cu bunicul său care știa de povestea lor. Părea un băiat extrem de cuminte, nu bea, nu fuma, era chiar și în echipa de fotbal din localitate, iar părinții fetei nu au văzut o problemă când i-au încredințat acestui băiat fata minoră, dar maturizată mult prea devreme.
Tatăl fetei spune că la scurt timp după ce Ana Maria s-a mutat la tânăr acasă, aceasta i s-ar fi plâns că băiatul a început să o bată fără motiv, astfel că părintele a decis să-l sune și să discute cu acesta despre motivele care îl determină să facă aceste gesturi. Pentru că băiatul și-a cerut scuze, recunoscând că a greșit și că a fost o mică neînțelegere între ei, tatăl s-a liniștit oarecum. S-ar fi dus la ei, dar distanța și lipsa banilor i-a ținut pe loc.
Tatăl a auzit prin telefon când fata lui era înjunghiată
Pe 9 martie, tatăl a vorbit cu fetele la telefon, iar în timp ce vorbea cu cea mică a auzit când tânărul și-a ieșit din minți, certându-se aprig cu Ana Maria La un moment dat, tatăl a auzit când fata striga la concubinul ei să nu mai dea în ea că o omoară, tatăl nemaiputând atunci să comunice cu fata lui, crezând probabil că a scăpat telefonul pe jos. A închis telefonul și a încercat să sune din nou, numai că nimeni nu i-a mai răspuns. A fost sunat ulterior pentru a fi înștiințat că Ana Maria este în spital, înjunghiată. Nici fata cea mare nu a scăpat de tânărul nervos. În timp ce aceasta încerca să-și apere sora, a fost tăiată pe mâini, fiind și ea adusă la spital.
Ana Maria a fost transportată în stare gravă la spital, cu 10 plăgi înjunghiate, semn că tânărului, până mai ieri fără probleme de comportament, i se întâmplase ceva de își pierduse mințile. Mama fetei spunea că cei doi s-au certat după ce Ana Maria i-ar fi refuzat avansurile sexuale ale tânărului.
„Am vorbit cu fata și mi-a spus de unde a pornit. El a venit de la un bar din sat și i-a spus… haide în casă. Fetița i-a zis că nu vrea și atunci el a bătut-o. Apoi a plecat din nou la bar, unde se pare că s-ar fi lăudat prietenilor că are de gând să-i facă ceva rău fetei. Și atunci a venit și a înjunghiat-o”, spunea Dorina, mama fetei.
Nu am vrut să mă culc cu el, de aici a pornit totul
După ce a trecut pe lângă moarte, Ana Maria a început să conștientizeze ce i s-a întâmplat. În ciuda durerilor atroce pe care le suportă cu stoicism, fata a avut tăria să spună că după ce va ieși din spital va depune plângere împotriva băiatului care a nenorocit-o, pentru ca el să „nu mai iasă din pușcărie”. Vizibil afectată, Ana Maria nu s-a putut abține să nu plângă atunci când și-a văzut părinții lângă patul de spital. Întrebată de ce nu l-a părăsit pe Florin încă de la primele semne de violență, fata a răspuns că de fiecare dată a crezut că o se se schimbe. Însă, petru că bătăile erau din ce în ce mai dese, ea s-a decis să îl părăsească și i-a spus și lui ce avea de gând. Această amenințare, dar și refuzul de a mai întreține raporturi sexuale cu el, l-au adus pe băiat în pragul nebuniei, iar deznodământul, șocant pentru toți, îl știm.
„Prima dată m-a bătut. Apoi m-a luat în casă și m-a înjunghiat. În acea zi făcusem colivă să mergem la biserică, fiind Sâmbăta morților. Iar el vroia să se culce cu mine, iar eu nu am vrut. De aici a pornit totul. Da, vroiam să îl părăsesc pentru că mă bătuse, iar seara am plecat la sora mea. A venit după mine la sora mea și acolo m-a înjunghiat. Nu era băut. (…) Când ies din spital, vreau să depun plângere și să nu mai iasă din pușcărie. Eu o să mă întorc acasă la mama”, spunea aceasta.
Eforturile extraordinare ale medicilor care i-au salvat viața
Ana Maria a fost foarte aproape de a-și pierde viața. De fapt, mulți se miră că mai trăiește după ce a fost înjunghiată cu bestialitate de 10 ori, unele plăgi fiind destul de adânci și care i-au pus viața în pericol.
Medicul chirurg Dan Malicenco, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, ne-a explicat cât de gravă a fost starea fetei și ce efort au depus medicii pentru a-i salva viața.
„Era instabilă hemodinamic, cu multiple plăgi prin înjunghiere. Avea 10 plăgi, cea mai de sus era în regiunea cefei, iar cea mai de jos era în regiunea coapsei. În rest, celelalte interesau în special toracele, lomba dreaptă, brațul stâng… A fost dusă de urgență în blocul operator, colegii de la sală și anestezistul reacționând foarte bine. Am avut noroc că a fost și doctorul Vladimir Turcuman, pentru că este foarte bine să mai ai un specialist lângă tine, dumnealui fiind a doua linie de gardă. S-a făcut un bilanț lezional, început la UPU și finalizat la sala de operații. Urgența a fost să-i drenăm ambele cavități pleurale, ca să nu avem surprize în timpul anesteziei, după care am intrat în cavitatea abdominală. Ca bilanț intra-abdominal, era o plagă de ficat, de lob stâng hepatic, două plăgi pe hemi-diafragmul stâng și un hematom retroperitoneal pe dreapta. S-au reparat cele trei plăgi, dar bolnava a rămas în continuare instabilă. Surpriza a venit ulterior, după ce s-a observat că în punga de urină se strânsese aproape un litru de sânge. Un alt noroc al bolnavei a fost că medicul urolog era disponibil, era în localitate, iar în maxim 10 minute a fost la spital și s-a procedat la nefrectomie dreaptă (extirparea rinichiului). Era o plagă transfixantă de rinichi și cu leziune de venă. Mai pe românește, era străpuns pe toată lățimea lui, iar vârful cuțitului lezase vena renală dreaptă. Dacă mai intra un pic, atingea cava și nu mai avea șanse de viață. Dar a avut noroc, dacă putem spune așa. Pot să spun că și doctorița Himler, care a fost de gardă pe reanimare atunci, s-a luptat să facă rost de cantitatea necesară de sânge, pentru că fata a avut nevoie de cantități masive de sânge. În primele trei-patru ore, i s-au pus patru unități, după care la reanimare i s-au mai pus două. Deci, cam în 24 de ore i s-au pus șase-șapte unități (fiecare de 400 – 450 ml). Acum starea fetei este spre bine. Vindecarea ei va fi lentă, însă este posibil ca peste o săptămână să fie externată”, ne-a declarat medicul Malicenco.
„Le mulțumim tuturor medicilor că ne-au salvat fetița, care se afla între viață și moarte”
Emoționați, părinții fetei nu mai aveau cuvinte prin care să-și arate recunoștința față de cei care le-au salvat fetița de la moarte.
„Au făcut eforturi foarte mari și le mulțumesc din suflet tuturor. Domnului doctor Malicenco, domnului doctor Turcuman, doctorului Iordan, doamnei doctor Himler, tuturor, pentru că mi-au salvat fetița, care se afla între viață și moarte, spunea mama.
Deși mai are șase copii dintr-o căsătorie anterioară, Ana Maria fiind al șaptelea copil cu cel de-al doilea soț, mama spune că fata ei cea mică are o fire mai zburdalnică, mai răzvrătită, în urmă cu ceva timp chiar fugind de acasă, cu un alt băiat. Au adus-o înapoi acasă cu ajutorul poliției, a fugit din nou, iar acum, spunea mama, decât să mai fugă și să nu știe de ea sau să recurgă la alte fapte, mai bine a acceptat.
Nici tatălui nu îi vine să creadă cum a putut acel băiat în care a avut încredere să îi facă fetei lui un lucru atât de grav, dar susține că, deși îi pare rău pentru el că e tânăr, trebuie să plătească pentru ce a făcut. În același timp, a mulțumit din suflet medicilor și personalului din Spitalul Slobozia, pentru că au depus eforturi extraordinare să-i salveze fiica.
„Suntem foarte mulțumiți de cum s-au purtat atât cu noi cât și cu fata noastră. Nu numai medicii, tot personalul de aici. Am mai fost prin alte spitale, dar nicăieri nu s-au purtat așa cum s-au purtat aici. Ni s-a explicat, am fost îndrumați, nu am ce să reproșez nimănui. Acum fata noastră este bine, este conștientă, mănâncă… Îi mulțumesc lui Dumnezeu și medicilor că mi-au pus fata pe picioare. Le mulțumesc din suflet, pentru că datorită lor trăiește”, a mai spus Antonel Chișcă, tatăl fetei.
Olteanu Nicu Florin, băiatul de 19 ani, a fost arestat, pentru 30 de zile, acesta riscând ani grei de închisoare.