Vicepreședintele PMP, Vasile Cloșcă: „Prima organizație locală care se va deschide va fi la Țăndărei”

La peste trei luni de la lansarea pe scena politică județeană, Partidul Mișcarea Populară începe să prindă contur. Deși subțire, acest „contur” este vizibil, reprezentanții partidului fiind din ce în ce mai prezenți, atât pe rețelele de socializare, cât și la anumite acțiuni.

Nu lipsesc conferințele de presă, prin intermediul cărora sunt comunicate acțiunile partidului, deciziile luate la nivel central sau județean sau punctele de vedere vizavi de anumite evenimente politice sau administrative.

PMP Ialomita

Prima conferință de presă din acest an s-a desfășurat miercuri, 8 ianuarie, pe ordinea de zi aflându-se prezentarea unui scurt bilanț al activității organizației județene, principalele planuri de acțiune pe anul 2014, dar și alte subiecte care au fost dezbătute cu reprezentanții mass-media.

În acest context, președintele PMP Ialomița, Silviu Nicula, a scos în evidență faptul că organizația județeană se află pe un trend ascendent atât în ceea ce privește numărul de membri cât și al notorietății, purtându-se discuții în multe localități în vederea înființării de organizații.

„Este un lucru foarte greu să lucrezi cu omul, să-l convingi să treacă de la vechile lui apartenențe la Mișcarea Populară, la ce vrem noi să facem”.

Partidul Mișcarea Populară se bazează foarte mult pe tineri, pe lipsa lor de experiență politică, dar în același timp pe dorința lor de a se implica, de a învăța că pot avea un rol important în luarea deciziilor politice.

În privința planurilor de acțiune pe anul 2014, se are în vedere înființarea de noi organizații în principalele orașe, dar și în mediul rural. Totodată, vor continua acțiunile de atragere de noi membri, dar și o comunicare mai bună cu electoratul ialomițean prin organizarea periodică a unor conferințe de presă.

PMP Ialomița are, la acest moment, 500 de membri la nivel județean, fiind în proces de organizare în plan local.

„În ultimele luni, numărul de membri a crescut. Suntem pe un trend ascendent. Dacă la început oamenii erau reticenți în ceea ce privește acest partid, acum tot mai mulți oameni, în special tineri, încep să privească altfel, cu alți ochi, această mișcare de dreapta. (…) PMP este un partid altfel. De altfel, una dintre ideile partidului este aceea de promovare a valorilor, indiferent de mediul din care provin. Sunt oameni care fac performanță în diverse domenii, oameni a căror valoare nu este recunoscută din cauza faptului că până acum promovările s-au făcut în funcție de apartenența politică, de clientela politică. (…) Dacă anul 2013 a fost anul de naștere al partidului, 2014 va fi anul de consacrare. (…) Lucrurile au început să se miște. Prima organizație locală care se va deschide va fi la Țăndărei, și va fi una foarte puternică. Avem discuții avansate cu oameni de acolo, dornici să se implice. Ne axăm pe oameni care nu au mai făcut politică, vrem ca baza să o creăm cu astfel de oameni”, afirma Vasile Cloșcă, vicepreședintele PMP Ialomița

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, nu sunt date certe privind candidaturile pe liste proprii sau dacă vor merge pe liste comune cu alte partide, în condițiile în care PMP are ceva probleme din punct de vedere juridic.
În acest condiții, se anunță o campanie nu tocmai ușoară, cu candidați susținuți puternic de partide consacrate. Astfel că sunt posibile atacuri.

Cu toate acestea, reprezentanții PMP susțin că o campanie electorală bazată pe atacurile la adresa contracandidaților denotă imaturitate, subliniind că adversarul politic trebuie respectat, iar dacă greșește trebuie sancționat.

Vicepreședintele PMP Ialomița, Moise Dănuț, este de părere că oamenii „sunt scârbiți” de luptele politice neconstructive, de certuri, de tot felul de poezii îndrugate de politicieni, dar și de matrapazlâcurile lor.

Totodată, acesta a criticat modul greoi în care se dezvoltă județul, din multe puncte de vedere, dar și lipsa de reacție a oamenilor față de lentoarea cu care autoritățile realizează investiții în acest județ.