USL solicită prefectului motivările primăriilor privind cererile de fonduri

Având în vedere preconizata alocare a unor sume de bani pentru plata arieratelor, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, pentru unele unități administrativ teritoriale din județul Ialomița, USL Ialomița a transmis o cerere Instituției Prefectului județului Ialomița prin care solicită să se arate necesitatea cât și motivarea fondurilor destinate acestor UAT-uri.
„Legea finanțelor publice stabilește că Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat și ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanțarea “unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar”, precizează reprezentanții PSD Ialomița într-un comunicat de presă remis marți.

Guvernul a aprobat în şedinţa de marți, 3 aprilie, o hotărâre privind alocarea sumei de 648,233 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, a anunţat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

„Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012(…)Principiile de repartizare a acestor bani sunt plata arieratelor şi cofinanţarea unor proiecte care sunt finanţate din fonduri nerambursabile”, a afirmat Dan Suciu.

Fondurile au fost alocate de Guvern ca urmare a unor solicitări venite din partea administraţiilor publice locale aflate în criză financiară acută, generată de reducerea veniturilor la buget, unele dintre ele în incapacitate de a mai funcţiona în perioada următoare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că centralizarea acestor solicitări s-a făcut la nivelul prefecturilor, pe baza cererilor primăriilor, care apoi s-a centralizat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi a subliniat că alocările de fonduri s-au efectuat fără a se ţine cont de culoarea politică a primăriilor.

Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a mai precizat Dan Suciu.