Urziceni: Șofer fără permis, reținut după ce a încercat să scape de polițiști
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat din municipiul Urziceni, cunoscut că nu deține permis de conducere, a abandonat autoturismul condus și a fugit din zonă, fiind identificat în cel mai scurt timp.
La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, au observat în trafic un autoturism, având o informație precum că conducătorul auto nu deține permis de conducere.
În momentul în care a observat echipajul, șoferul de 19 ani a abandonat autoturismul pe o stradă din municipiul Urziceni și a fugit în curțile imobilelor din zonă.
Acesta a fost identificat în scurt timp, imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului, în vederea luării unei măsuri preventive.
Autoturismul a fost ridicat și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.