Urziceni: Percheziții la persoane bănuite de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept
În urma a trei percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării peste 800 de kg. de articole pirotehnice.
La data de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza localității Urziceni, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi desfășurat fără drept operațiuni cu articole pirotehnice.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate 819 kg. de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3 și F4.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Bunurile descoperite cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost ridicate și urmează a fi supuse unor constatări criminalistice.
Reamintim că în perioada următoare, polițiștii ialomițeni desfășoară activități specifice în cadrul unui plan național de acțiune, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.
Obiectivul principal al acestui demers este reprezentat de prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea normelor care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea obiectelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, polițiștii efectuează controale privind modul de respectare a prevederilor legale de către persoanele fizice şi juridice autorizate să comercializeze astfel de articole, dar și acțiuni punctuale în pieţe, târguri, centre comerciale și alte zone de interes operativ.sursa: IPJ Ialomița