livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Urziceni: Percheziții la persoane bănuite de furt calificat

În cursul zilei de ieri, 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au efectuat 2 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de  furt calificat.

Din cercetări a rezultat faptul că, în luna martie a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracție în incinta unei societăți comerciale din comuna Gârbovi, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În urma perchezițiilor, de la locuința unuia dintre suspecți, un bărbat de 48 de ani din municipiul Urziceni, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor un autoturism și mai multe bunuri.

De asemenea, în baza mandatelor puse în executare, polițiștii s-au sesizat din oficiu, întrucât la locuința aceleiași persoane s-a constat că există un branșament ilegal la rețeaua electrică prin conectarea a de conductori de la stâlpul principal la imobilul de locuit, ocolind echipamentele de măsurare a energiei electrice.

Față de bărbatul în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA