Urziceni: Două persoane reţinute pentru şantaj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut miercuri, 12 martie a.c., pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, doi tineri de 24 şi 26 de ani, ambii din municipiul Urziceni.
Cei în cauză au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de şantaj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, în cursul zilei de 12 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un conflict spontan între opt persoane, toate domiciliate pe raza localităţii, pe fondul unor neînţelegeri anterioare. În urma altercaţiei, o femeie de 36 de ani, din Urziceni a fost agresată cu un corp contondent. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Urmare a incidentului, doi dintre participanţi au fost reţinuţi de organele de poliţie, iar faţă de celelalte persoane a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Joi, 13 martie a.c., cei doi tineri urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate.