Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiștii ialomițeni
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, într-un apartament din municipiul Urziceni, mai multe animale trăiesc în condiții improprii.
Polițiștii din cadrul biroului s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că șase pisici trăiesc în condiții necorespunzătoare și anume, hrana acestora nu era în raport cu nevoile speciei, nu aveau un adăpost adecvat, apartamentul fiind neigienizat, în interiorul acestuia fiind un miros pestilențial.
Prin responsabilitatea și afecțiunea pe care au manifestat-o polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, exemplarele au scăpat de pericolul la care erau expuse, fiind preluate în regim de urgență și predate, prin ordin de plasare, unui adăpost de animale autorizat sanitar-veterinar, în eventualitatea unei viitoare adopții.
Proprietarul animalelor a fost sancționat contravențional conform Legii 205/2004 R, privind condițiile de bunăstare a animalelor.
sursa: IPJ Ialomița